România şi Republica Moldova ar putea construi o cascadă de hidrocentrale pe râul Prut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republica Moldova are două hidrocentrale, dar primeşte curent doar de la una
Republica Moldova are două hidrocentrale, dar primeşte curent doar de la una

Un proiect de construcţie a 13 hidrocentrale pe râul Prut, în valoare de peste un miliard de euro, a fost pus în discuţii de către membrii Comisiei comune pentru Integrare Europeană (CCIE) dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României, anunţă Agerpres.

Florin Constantinescu, vicepreşedinte al Senatului României şi co-preşedinte al CCIE a declarat la Chişinău că este vorba de un proiect elaborat încă dinainte de anul 1989 de un institut de proiectări de la Bucureşti şi care prevede construirea a 13 hidrocentrale pe râul Prut.

Oficialul a precizat că a discutat despre acest proiect şi în timpul vizitei la Bucureşti a preşedintelui parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.

Potrivit vicepreşedintelui Senatului României, costul proiectului ar fi de peste un miliard de euro, dar, dacă se va dori şi amenajarea Prutului pentru a-l face navigabil, costurile ar ajunge la aproape două miliarde. Constantinescu consideră că acest proiect ar putea fi finanţat în baza unui parteneriat public-privat sau din fonduri europene.

În prezent pe râul Prut există o hidrocentrală, cea de la Costeşti-Stânca, dată în exploatare încă în anul 1979 şi care asigură doar 2-3% din necesarul de curent electric al Republicii Moldova.
România şi Republica Moldova mai construiesc gazoductul Iaşi-Ungheni pe sub Prut, care va permite alimentarea cu gaz a ambelor ţări.

De asemenea, cele două state discută de aproape două decenii şi despre interconectarea liniilor electrice de înaltă tensiune.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite