Republica Moldova mai primeşte o şansă pentru a păstra dreptul de a emite „Cartea Verde”
0Consiliul Birourilor de la Bruxelles a decis să amâne pentru două luni suspendarea Republicii Moldova din Sistemul Internaţional de Asigurări „Carte Verde”.
Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNP) anunţă printr-un comunicat o nouă decizie de a amâna suspendarea dreptului Republicii Moldova de a emite poliţe de asigurare auto „Carte Verde”. Recent, a avut loc şedinţa Comitetului de Management al Consiliului Birourilor de la Bruxelles, care a decis de a amâna suspendarea Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule (BNAA) până pe 1 aprilie 2016. Decizia a fost luată după ce Consiliul a constatat că BNAA a îndeplinit toate cerinţele înaintate anterior.
În acelaşi timp, reprezentanţii CNPF susţin că au fost înaintate noi cerinţe şi recomandări pe care BNAA trebuie să le implementeze. „Acest plan de acţiuni prevede ajustarea cadrului legal aferent RCA şi Carte Verde, identificarea procedurilor de soluţionare a plăţii despăgubirilor. Sunt abordate şi aspecte financiare şi tehnice, cum ar fi prezentarea periodică de către BNAA a rapoartelor financiare audiate, precum şi a altui gen de rapoarte”, se menţionează în comunicat.
Totuşi, dacă aceste cerinţe nu vor fi îndeplinite, BNAA va fi suspendat în mod automat din cadrul Consiliului Birourilor începînd cu 1 aprilie 2016.
Republica Moldova a mai fost avertizată privind suspendarea dreptului de a emite „Carte Verde” începând cu 1 iulie după care s-a decis prelungirea acestui termen până pe 1 octombrie. Menţionăm că BNAA s-a confruntat cu mai multe dificultăţi în urma unor scheme ilegale prin care o sumă importantă din banii alocaţi pentru majorarea garanţiei asiguratorilor privind emiterea poliţelor „Carte Verde”. Pierderile au fost cauzate cu implicarea unui cteţean ucrainean Oleksandr Pinciuk, care a fugit din Republica Moldova şi care a fost adus la BNAA de fosta conducere.