Rep. Moldova. Salariul mediu lunar pe economie în 2022 ar putea fi de 9.900 de lei
0
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale propune stabilirea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2022, în mărime de 9.900 de lei, transmite IPN.
Într-un proiect de hotărâre, propunerea este argumentată prin prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2022-2024 a Ministerul Economiei.
Recent, în cadrul Comisiei Naţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective s-au discutat propunerile de majorare a cuantumului salariului minim garantat în sectorul real, care este de 2.935 de lei. Acest cuantum urmează să crească până la 3.500 de lei, începând cu luna februarie a anului viitor. Dialogul va fi reluat pentru a mări cuantumul din nou în luna mai. Autorităţile sunt de acord cu sindicatele că salariul minim trebuie să ajungă la 4.000 de lei.