O subsidiară a grupului Mechel este suspectată de evaziune fiscală de circa 120 milioane de dolari
0
Autorităţile din Rusia au iniţiat o anchetă pe faptul unei evaziuni fiscale de 3,6 miliarde de ruble (circa 120 de milioane de dolari) realizată de firma "Casa de Comerţ Mechel", o subsidiară a grupului Mechel, controlat de miliardarul rus Igor Ziuzin, anunţă izvestia.ru.
Comitetul de anchetă al Federaţiei Ruse suspectează compania de faptul că în anul 2008 aceasta nu ar fi achitat în bugetul ţării circa 3,6 miliarde de ruble.
Conducerea companiei riscă o pedeapsă de şase ani de închisoare anunţă izvestia.ru, citând surse oficiale. Reprezentanţii Mechel consideră pretenţiile anchetatorilor drept nejustificate. "Ne vom apăra în justiţie“, a declarat un reprezentant al "Casei de Comerţ Mechel“.
Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei româneşti (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.