O magistrată cu reputaţie pătată vrea să fie promovată
0Magistrata Liuba Brânză, de la Judecătoria Centru din Chişinău, care ar fi obţinut licenţa la o academie-fantomă, prin falsuri în acte, a depus cerere pentru a accede la o instanţă superioară. Are şanse mari datorită rezultatelor evaluărilor făcute de colegi
Astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ar urma să aprobe o listă cu şase persoane care au solicitat remiterea materialelor privind reconfirmarea, promovarea sau accederea în alte funcţii, pentru a fi examinate în Colegiul de evaluare şi/ sau în Colegiul pentru selecţie şi Comisia unică de la Institutul Naţional al Justiţiei (INJ).
CINE VREA SĂ FIE PROMOVAT
Dintre magistraţii din listă, Valentin Trişnevschi, preşedintele Judecătoriei Făleşti, şi Gheorghe Scutelnic de la Curtea de Apel Bălţi, care doresc să acceadă într-o funcţie administrativă; Vitalie Mironov de la Judecătoria Sângerei solicită să fie reconfirmat; Mihaela Grosu candidează la funcţia de judecător, iar Liuba Brânză de la Judecătoria Centru şi Iurie Potângă de la Judecătoria Râşcani din Chişinău vor să fie promovaţi într-o instanţă superioară.
În documentele publicate de CSM nu este specificat în ce funcţii anume vor să acceadă solicitanţii. „Unii au o solicitare concretă, alţii însă doresc pur şi simplu să treacă evaluarea pentru ca ulterior să decidă dacă depun sau nu cerere de promovare“, a explicat Ioana Chironeţ, şefa Secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii.
„LIUBA BRÂNZĂ ARE O REPUTAŢIE IREPROŞABILĂ“
Cea mai cunoscută din lista celor şase magistraţi este Liuba Brânză, care solicită să fie promovată la o instanţă superioară, cel mai probabil, la Curtea de Apel Chişinău, şi care şi-ar fi luat licenţa în Drept folosind falsuri în acte.
„Adevărul“ a scris de câteva ori despre cazul magistratei, care a fost investigat de Centrul Anticorupţie, Procuratura Anticorupţie şi de Serviciul de Informaţii şi Securitate. Ministerul Educaţiei a constatat chiar că matricola ei de la instituţia numită Academia „Omega Lux“ din Bucureşti, unde pretinde că şi-a făcut studiile în anii 1993-1995, nu a trecut procedura de echivalare obligatorie pentru ca notele să fie recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova.
Totodată, datele de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din România relevă că Academia „Omega Lux“ avea ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul, respectiv, nu era o instituţie de învăţământ. CSM a decis însă anul trecut că nu există motive pentru ca judecătoarea să fie sancţionată.
La 16 mai 2014, Colegiul de Evaluare a Performanţelor Judecătorilor i-a acordat magistratei calificativul „foarte bine“. Colegiul a constatat că Liuba Brânză are o reputaţie ireproşabilă, ceea ce ar fi confirmat şi de faptul că în privinţa ei, în anii 2010-2014, nu a fost depusă nicio petiţie la Inspecţia Judiciară, iar la Colegiul Disciplinar nu au fost înregistrate proceduri disciplinare. Şi asta deşi magistrata a adoptat mai multe decizii cu greşeli, care ulterior au necesitat corectarea de către alte instanţe.
Aprecieri similare a primit în februarie 2014, de la Colegiul de Evaluare, şi Gheorghe Scutelnic de la Curtea de Apel Bălţi.
NU EXAMINEAZĂ CALITATIV DOSARELE, DAR VREA SĂ FIE AVANSAT
În schimb, Iurie Potângă de la Judecătoria Râşcani din Chişinău a primit anul trecut calificativul „bine“, pentru că „încearcă să examineze prea multe dosare într-o zi, ceea ce face imposibilă examinarea calitativă a cauzelor“. În plus, Colegiul de evaluare a constatat că magistratul nu făcea înregistrarea audio a cauzelor examinate, iar anterior i-a fost aplicată o mustrare.
La funcţia de judecător pretinde şi Mihaela Grosu, în vârstă de 27 de ani, care, potrivit „Ziarului de Gardă“ este fiica preşedintelui Judecătoriei Străşeni, Mihai Gavriliţă. Pretendenta este căsătorită cu un colaborator al poliţiei rutiere de la Străşeni, Mihail Grosu, reţinut în flagrant şi arestat de ofiţerii Anticorupţie pentru trafic de influenţă. Judecătoria Buiucani l-a eliberat pe Grosu de răspundere penală, acesta fiind tras la răspundere contravenţională, cu aplicarea unei amenzi în valoare de 2.000 de lei.
Decizii eronate marca Liuba Brânză
Pe 2 februarie 2012, magistrata Liuba Brânză a emis o încheiere prin care au fost recunoscute pretenţiile Mobiasbancă faţă de firma Liga-2 din Chişinău şi compania austriacă Zeman Bauelemente privind recuperarea unei datorii de peste 1,6 milioane de euro, formate de la neachitarea la timp a unui credit de două milioane de euro. Pe lângă faptul că firma din Austria nu avea nicio treabă cu creditul, în text a fost indicat greşit reclamantul, banca ce ar fi cerut rambursarea creditului fiind alta. Din cauza deciziei magistratei, directorul firmei austriece a fost dat în urmărire generală de autorităţile moldoveneşti. Peste nouă luni şi îndelungi procese, Colegiul Civil de la Curtea de Apel a corectat decizia Liubei Brânză şi, în loc de Mobiasbancă, a inclus în calitate de reclamant firma Legaltriumf în interesele Moldindconbank. Judecătoarea a scăpat însă basma curată.