Moldovagaz garantează calitatea gazelor livrate consumatorilor din Găgăuzia (P)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gagauz-gaz deserveşte 45.000 de consumatori din sudul Republcii Moldova. FOTO: Moldovagaz
Gagauz-gaz deserveşte 45.000 de consumatori din sudul Republcii Moldova. FOTO: Moldovagaz

Pentru a demonstra că gazele naturale care ajung la consumatorii din UTA Găgăuzia sunt calitative, angajaţii de la SRL Gagauz-gaz au organizat în prezenţa ziariştilor şi specialiştilor din domeniu prelevarea probelor de gaze naturale în patru puncte de reglare şi de măsurare din câteva localităţi. Testele de laborator au demonstrat că gazele naturale furnizate consumatorilor din UTA Găgăuzia corespund tuturor cerinţelor de calitate.

Procedura de verificare a calităţii gazelor este destul de complexă şi se face pe baza probelor colectate de la staţia de reglare şi măsurare a gazelor din sistemul de distribuţie, de unde combustibilul albastru ajunge deja la instalaţiile consumatorilor. În UTA Găgăuzia au fost selectate 4 puncte din cele mai dense zone ale autonomiei: SRM nr. 1 din str-la Sportivnîi, SDMG nr. 121 din str. Cernîşevski, SRM nr. 3 din str. Lenin (oraşul Comrat) şi SRMD nr. 14 din cel mai mare sat al autonomiei, Congaz.

De exemplu, SRM nr. 1 din str-la Sportivnîi din Comrat, de unde au fost prelevate probe, asigură cu gaze naturale 1.398 de consumatori, iar SRM nr. 3 din str. Lenin din Comrat  – 1.490 de consumatori.

Cum are loc procedura de verificare

Gazul a fost colectat în containere speciale, care mai întâi sunt ventilate timp de 15 minute pentru a fi curăţate de urmele probelor anterioare şi pentru a asigura astfel veridicitate verificării calităţii produsului. În plus, supapele speciale asigură faptul că fiecare container este închis ermetic. Containerele umplute cu gaz sunt sigilate şi însoţite de un proces-verbal semnat de specialiştii şi martorii prezenţi la faţa locului, iar ulterior sunt transportate pentru verificare în Laboratorul de testare chimică al întreprinderii Moldovatransgaz.
În urma analizelor, înregistrate în patru protocoale de testare separate, specialiştii de la Laboratorul de testare chimică al întreprinderii Moldovatransgaz au confirmat că parametrii fizici şi compoziţia chimică a gazelor naturale corespund standardului naţional GOST 5542 „Gaze naturale pentru utilizarea în scopuri industriale şi casnice“, standard utilizat de exportator (Federaţia Rusă) şi ţara de tranzit (Ucraina).

Astfel, puterea calorifică variază între 8181 şi 8182 de kilocalorii pe metru cub, cu mult peste valoarea minimă prevăzută de GOST 5542 - de 7.600 de kilocalorii la un metru cub. Concentraţia de oxigen este de 0,005-0,006%, deşi normativele admit o concentraţie de până la un procent; valoarea volumică a metanului variază între 96,22 şi 96,25%, a etanului e de 2,03%, iar a propanului constituie 0,66% precum şi alţi componenţi chimici în cantităţi mai mici.

„Din păcate, mai există consumatori care răspândesc zvonuri despre calitatea proastă a gazelor naturale, dar nemulţumirile lor nu sunt justificate. Toate datele de laborator arată că agenţii economici şi consumatorii casnici primesc combustibil albastru de cea mai bună calitate“, susţine Oleg Caichî, directorul Gagauz-gaz.
Şeful întreprinderii este completat de Nicolae Novacili, responsabil de evidenţa gazelor la SRL Gagauz-gaz. „De când activez aici nu a existat niciun caz când gazul natural nu ar fi corespuns standardelor de calitate.

Lunar, de la şapte puncte ale sistemului de conducte de gaze naturale ale filialelor Gagauz-gaz din Comrat,  Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti sunt prelevate probe de gaze, cu analiza lor ulterioară la instituţii independente precum Trans-Standard şi Veritrans Plus, acreditate să evalueze calitatea gazelor naturale“, a menţionat specialistul.

Calitatea gazelor, o prioritate pentru Moldovagaz

Controlul calităţii gazelor este o prioritate în activitatea Moldovagaz şi se face 24 din 24 de ore, chiar de la intrarea produsului în ţară. „Calitatea gazelor este stabilită de echipamente moderne de flux. În baza indicilor orari se calculează media diurnă a puterii calorifice a gazelor naturale şi, respectiv, valoarea ei medie lunară”, explică Dumitru Muntean, şeful Laboratorului de testare chimică al întreprinderii Moldovatransgaz.
Potrivit lui Dumitru Muntean, singurul adaos la gazele naturale este odorantul etilmercaptan, care este un material combustibil şi se adaugă în proporţie de 16 grame la 1.000 de metri cubi pentru a oferi un miros pronunţat gazului, în conformitate cu normele de siguranţă.

Întrebaţi dacă în ţeavă se pompează şi aer, specialiştii de la laborator ne privesc miraţi, lăsând să se înţeleagă că ar fi o mare prostie. „Un alt element important care atesta calitatea gazelor naturale este prezenţa minimă de oxigen în compoziţia sa. Aceasta previne inclusiv coroziunea conductelor de gaze şi asigura fiabilitatea utilitarii lor. Creşterea concentraţiei de oxigen în compoziţia gazelor naturale poate duce la explozie. Acest fapt este cunoscut chiar din programul şcolar“, explică Dumitru Muntean. 

45.000 de consumatori

SRL Gagauz-gaz deserveşte 1.850 de kilometri de conducte de presiune înaltă, medie şi joasă. În cadrul întreprinderii sunt angajaţi 425 de persoane, la cele trei filiale: Ceadîr-Lunga, Comrat-gaz şi Vulcăneşti-Gaz. Gagauz-gaz livrează gaze la 45.000 de consumatori, dintre care 18.500 din raionul Comrat, în total peste 40 de milioane de metri cubi pe an. Gazele sunt furnizate prin intermediul a 29 de SRM şi 1.546 de SDMG.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite