Ministerul Finanţelor cedează acţiunile societăţii „Loteria Naţională a Moldovei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Acţiunile întreprinderii de stat „Loteria Naţională a Moldovei” SA vor fi transmise  Agenţiei Proprietăţii Publice din subordinea Ministerului Economiei. O decizie în acest sens a fost luată de Guvern. Întreprinderea a fost fondată printr-o decizie a executivului în anul 2011. Capitalul social al acesteia constituie 250 de mii de lei, divizat în 2500 de acţiuni ordinare, cu valoarea de 100 de lei fiecare, transmite IPN.

Actualmente întreprinderea se află în subordinea Ministerului Finanţelor. Decizia de a transfera acţiunile Agenţiei Proprietăţii Publice s-a luat din considerentul că este unicul organ abilitat cu funcţia de administrare şi dezetatizare a proprietăţii de stat, iar una dintre competenţele pe care le are este de exercitare a funcţiilor de deţinător de acţiuni în  societăţile comerciale cu capital integral sau parţial de stat.

Crearea întreprinderii, în 2011, a permis exercitarea prevederilor legale privind monopolul statului în domeniul loteriilor naţionale şi instituirea unui cadru organizat destinat satisfacerii  necesităţii populaţiei de a participa la loterii, se menţionează în hotărârea Guvernului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite