Experţii spun cine ar trebui să fie guvernator la Banca Naţională a Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul guvernator al BNM trebuie să aibă demnitate, să fie un bun profesionist şi să servească intereselor ce ţin de domeniul pe care-l gestionează şi nu ale anumitor persoane care fac lobby. Experţii au recomandat câteva nume care ar putea face faţă provocărilor acestei funcţii.

Comisia pentru selectarea candidaturilor la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei s-a întrunit, ieri, pentru prima dată în şedinţă şi urmează să se întrunească şi astăzi dimineaţă. Economistul Gheorghe Costandachi susţine că procedura este una ilegală, iar spicherul Parlamentului, Andrian Candu, ar fi trebuit să vină cu un proiect care ar defini această procedură, deoarece nu este prevăzută în legislaţie.

Guvernatorii se văd bogaţi

În opinia experţilor economici, noul guvernator ar trebui să fie un specialist care cunoaşte activitatea bancară, dar să nu fie din sistemul bancar, care este un sistem închis unde oamenii se cunosc între ei, ceea ce creează probleme. „Cei care ajung în fruntea BNM se văd bogaţi, dar nu funcţionari care ar activa în interesul domeniului. Nu este exclus să fie şi jocuri pentru a selecta candidatura care le convine anumitor cercuri politice sau economice. Eu am senzaţia că un candidat deja a fost identificat, lucru demonstrat de experienţa anterioară”, a declarat Oleg Stratulat, şeful Catedrei Bănci şi Activitate Bancară din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, care susţine că nu exclude că ar accepta această funcţie.

Doctorul şi profesorul universitar, economistul Mihai Partaş, susţine că toate comisiile sunt create în Republica Moldova pentru a justifica o eventuală decizie sau alegere. „Se imită o pseudo-obiectivitate. Cu guvernatorul vechi s-a comis o greşeală pentru că este un contabil. Cu toastă stima mea faţă de toţi contabilii din lume, un contabil nu este un manager. Un economist japonez spunea că dacă în fruntea unei instituţii se instalează un contabil, falimentul este garantat. Trebuie să aibă calităţi profesionale. Trebuie să cunoscă economia, macro-economia, domeniul bancar, managementul, economia mondială, regională, statistica şi să aibă cei şapte ani de acasă. Să nu fie un om de paie”, a precizat Mihai Partaş.

...să fie capabil să-şi denunţe rudele

Economistul mai spune că este necesar ca persoana care va veni în acest post să poată să demonstreze calităţile pe care le are şi acestea să fie recunoscute cel puţin la nivel naţional. De asemenea, în opinia expertului este nevoie ca să răspundă dacă i s-a acordat mită şi care este suma cea mai mare care a refuzat-o. „Fostul premier al Singapore şi-a închis toate rudele care erau corupte. Dacă noul guvernator ar fi gata pentru cauza naţională să denunţe toţi cumătrii săi pentru faptul că i-au cerut anumite favoruri, atunci persoana respectivă este bună pentru această funcţie”, a mai spus expertul.

Mihai Partaş îl recomandă pentru această funcţie pe doctorul în ştiinţe Radu Cuhal, care are o experienţă solidă în domeniu.

Potrivit expertului economic Viorel Gârbu, principala calitate pe care trebuie să o aibă noul guvernator este verticalitatea. „Guvernatorul trebuie să ştie să pună piciorul în prag şi să urmărească interesul public şi nu interesul anumitor persoane care fac lobby. Trebuie să aibă experienţă de activitate în sectorul bancar, nu cum a fost în cazul fostului guvernator. În acelaşi timp, poate să fie un profesionist care a activat în instituţiile de peste hotare. Trebuie să fie atrase persoane care s-au aflat pe lângă factori de decizie din băncile cu renume din alte state sau structuri din afară. Mă gândesc la Veronica Bacalu care a activat şi în cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, iar acum activează în cadrul FMI”, a declarat economistul.

Numele care au mai fost vehiculate în presă până acum ca fiind potenţiali candidaţi la funcţia de guvernator BNM sunt Leonid Talmaci (preşedintele Moldindconbank), Serghei Cebotari (preşedintele Moldova Agroindbank), Natalia Politov-Cangaş (preşedintele Victoriabank), precum şi Dumitru Ursu (fost viceguvernator al BNM), Veaceslav Negruţa (fost ministru al Finanţelor), Lilia Burunciuc (ex-viceguvernator al BNM, în prezent înalt funcţionar al Băncii Mondiale), Maia Sandu (fost ministru al Educaţiei şi fostă angajată a Băncii Mondiale).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite