Economisesc şi împrumută pentru a supravieţui. Diferenţa dintre salariile achitate şi cele visate de angajaţii din Republica Moldova
0Salariaţii din Republica Moldova sunt remuneraţi lunar cu sume de câteva ori mai mici decât cele care ar fi necesare pentru a acoperi cheltuielile, iar pentru a putea supravieţui, moldovenii economisesc, muncesc în mai multe locuri sau se împrumută.
Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) şi Institutul Muncii a lansat astăzi studiul „Plata muncii în Republica Moldova”. Potrivit datelor anunţate, 37,7% din respondenţi primesc un salariu de 3.000-5.000 de lei, 30,4% - 2.000-3.000 de lei, 5,4% - 1.500-2.000 de lei. În acelaşi timp, doar doar 13,7% din muncitori sunt remuneraţi lunar cu salarii de la 5.000 la 6.000 de lei, iar 4% - de la 6.000 la 8.000 de lei.
Totuşi, angajaţii din Republica Moldova susţin că pentru a avea un trai decent salariile lor trebuie să fie de câteva ori mai mari decât cele pe care le primesc. Studiul arată că 56,8% dintre muncitori consideră că un salariu corect ar fi de 10.000 de lei lunar, 26,5% - de 7.600-10.000 de lei, iar 2,8% din respondenţi declară că s-ar descurca şi cu 2.600-4.600 de lei.
Majoritatea persoanelor angajate din Republica Moldova afirmă că banii pe care îi ridică lunar le ajunge pentru a acoperi de la 20% la 55% din cheltuielile gospodăriei, aproape 20% din respondenţi – 10% - 20% din cheltuieli, iar circa 24% susţin că reuşesc să asigure cu venitul lunar 50%-80% din necesităţi.
Pentru ca să reuşească să acopere aceste cheltuieli, aproape jumătate din angajaţi declară că sunt nevoiţi să economisească, 24,3% din respondenţi spun că lucrează la mai multe locuri de muncă, 23,4% se împrumută de la colegi, rude, prieteni, 17,4% iau credit de la bancă, 11,3% sunt ajutaţi de rudele de peste hotare, iar 6,7% iau salariul în avans.
În mod paradoxal, studiul nu a putut demonstra existenţa muncii la negru, doar 3% din respondenţii la sondaj au afirmat că salariile le sunt achitate „în plic”, iar aproape 80% au afirmat că primesc banii pe card.
Astfel, reprezentanţii Sindicatelor consideră că sunt necesare reforme şi politici eficiente pentru ca angajaţii să primescă salarii decente şi echitabile, deoarece puterea de cumpărare a scăzut puternic în ultimii ani. Principala solicitare a autorilor studiului este de a se face modificări la Legea salarizării pentru a putea prevederea privind negocierea salariului colectiv de muncă în baza salariului minim garantat care este de 1.000 de lei şi care include toate plăţile obligatorii, precum şi premiile sau sporurile. Astfel, Sindicatele susţin că negocierile ar trebui să pornească de la o sumă calculată în dependenţă de specificul ramurii economice respective, iar salariul minim garantat pe ţară să acopere cel puţin 50%-60% din cheltuielile gospodăriei.
Sondajul a fost realizat în perioada martie-iunie curent, fiind completate 500 de chestionare. Peste 60% din respondenţi sunt din centrul Republicii Moldova, 16,3% - din regiunea de nord, iar 12,4% - cin localităţile din regiunea de sud. Circa 68% din respondenţi sunt femei, iar 32,3% - bărbaţi. Sondajul a fost realizat printre angajaţii unităţilor economice membre ale CNSM.