Criza în Ucraina nu îşi găseşte soluţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luptele din Ucraina îşi au originile în decizia fostului preşedinte Victor Ianukovici FOTO: Adevărul
Luptele din Ucraina îşi au originile în decizia fostului preşedinte Victor Ianukovici FOTO: Adevărul

Agenţia Stratfor apreciază că în timp ce Rusia continuă să fie afectată de incertitudine în privinţa economiei ei slăbite, o criză diferită, dar legată de aceasta, pare să se relaxeze: confruntarea cu Occientul în privinţa Ucrainei. În acelaşi timp, renunţarea la statutul de neutralitate nu garantează Ucrainei o aderare rapidă la structurile occidentale.

Liderii de la Moscova, Kiev, Berlin şi Paris au discutat săptămâna trecută despre eventualitatea unor negocieri suplimentare la Minsk. În timp ce o înţelegere la scară largă în privinţa crizei din estul Ucrainei nu pare a fi foarte apropiată, există indicii în creştere, precum că constrângerile resimţite de ruşi şi de europeni împing cele două părţi mai aproape de o înţelegere.

Originile conflictului

Luptele din estul Ucrainei, care s-au desfăşurat în cea mai mare parte a anului, îşi au originile în decizia fostului preşedinte Victor Ianukovici de a respinge Acordul de Asociere şi de Liber Schimb cu Uniunea Europeană în noiembrie 2013. Această mişcare a dus la izbucnirea cunoscutelor proteste din Ucraina, care au rezultat, în cele din urmă, într-o revoltă susţinută de Occident împotriva lui Ianukovici, în februarie, şi înlocuirea lui cu un guvern orientat spre UE. Asta a determinat contramăsuri din partea Rusiei, inclusiv anexarea Crimeei şi susţinerea Moscovei pentru separatismul pro-rus în provinciile estice ale Doneţkului şi Luganskului. Occidentul a răspuns prin adoptarea unor sancţiuni puternice împotriva Rusiei, în timp ce continua să susţină guvernele pro-occidentale din Ucraina şi din alte părţi ale fostei Uniuni Sovietice, precum Moldova şi Georgia.

Acest an a fost marcat de o degenerare a relaţiilor dintre Rusia şi Vest la cel mai scăzut punct de la Războiul Rece încoace. Escaladarea crescândă dintre Moscova şi Vest părea să nu aibă un capăt, pe măsură ce fiecare parte răspundea mişcărilor celeilalte pe care le considera ameninţătoare, mai arată agenţia Stratfor.

Factorul surpriză

Cu toate acestea, a existat un factor neanticipat care are un impact extraordinar asupra acestui cerc vicios: preţul petrolului. În a doua jumătate a acestui an, preţurile petrolului au scăzut cu aproape 50 de procente, de la 115 dolari barilul în iunie la aproximativ 60 de dolari în prezent. Asta a produs ravagii pentru economia rusă, având în vedere că petrolul reprezintă peste două treimi din exporturile Rusiei şi aproape jumătate din veniturile la buget ale guvernului. Rusia se confrunta deja cu un declin ciclic şi economia ei resimţea efectele sancţiunilor din Vest - factori care au avut repercusiuni majore asupra economiei ruse, inclusiv exodul masiv al capitalului, valuta care se deprecia în mod constant şi inflaţia înaltă.

Aceste presiuni economice au culminat recent, când ca rezultat al creşterii ratei dobânzii cu aproape 7 puncte procentuale de Banca Centrală a Rusiei, rubla a pierdut mai mult de 20% din valoarea ei în doar o zi, atingând un minim de aproape 80 de ruble pentru un dolar. Rubla şi-a revenit şi s-a stabilizat întrucâtva de atunci, graţie mai multor intervenţii ale Băncii Centrale şi este acum în limita a 55-59 ruble pentru un dolar. Cu toate acestea, economia Rusiei rămâne foarte slabă şi fragilă, şi încă nu este clar dacă intervenţiile Băncii Centrale sunt suficiente pentru a asigura o stabilizare pe termen mai lung sau dacă acţiuni mai drastice, precum controlul de capital, vor fi necesare.

Vulnerabilitatea Rusiei

Ceea ce s-a clarificat este că economia rusă e extrem de vulnerabilă şi Vestul e în poziţia de a profita de situaţie. Astfel, poate că nu e o coincidenţă faptul că separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei şi-au încetinit atacurile la poziţiile ucrainene în ultimele săptămâni, mai ales de când ultima încetare a focului a fost stabilită pe 5 decembrie. De asemenea, oficialii ruşi şi-au atenuat retorica, unii mergând atât de departe încât să spună că statutul teritoriilor secesioniste poate fi un subiect de negociere - ceea ce e un contrast izbitor faţă de susţinerea largă a independenţei „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk şi posibila lor încorporare în Rusia.

Această de-escaladare a luptelor şi retorică mai calmă a Rusiei au coincis de asemenea cu grijile crescânde din Europa în privinţa sancţiunilor împotriva Rusiei. Economia rusă este atât de slabă încât există frici de contagiune în Europa într-o perioadă în care Uniunea Europeană e încă împotmolită în propria ei criză. De exemplu, directorul manager al Asociaţiei Camerelor Germane de Industrie şi Comerţ a declarat că una din trei companii germane care fac afaceri cu Rusia va trebui să-şi dea afară angajaţi sau să anuleze proiecte. Mulţi oficiali din ţările UE, inclusiv Franţa, Austria şi Bulgaria, au apelat la instituţiile comunitare să uşureze sancţiunile împotriva Rusiei.

Interes pentru renunţarea la conflict

În acelaşi timp, Putin are acum mai multe motive decât oricând să susţină deescaladarea luptelor în estul Ucrainei, din moment ce orice mişcare militară majoră s-ar putea dovedi prea costisitoare şi să-i submineze puterea în Rusia. Aceşti factori ar putea asigura contextul activităţii diplomatice recent intensificate în privinţa crizei din Ucraina. Cu sancţiunile UE prevăzute să expire automat în diferite faze la anul, şi cu Rusia mai puţin agresivă decât era cu câteva luni în urmă, aceste circumstanţe ar putea pava drumul pentru o deescaladare ulterioară a chestiunii ucrainene.

Totuşi, asta nu înseamnă că o înţelegere mai amplă între Moscova şi Occident în privinţa Ucrainei este iminentă. Pentru asta, Rusia ar trebui să-şi retragă complet sprijinul ei militar şi financiar pentru separatişti şi să fie de acord ca legăturile politice şi economice dintre teritoriile secesioniste şi Ucraina să se reia, ceea ce încă nu s-a arătat dornică să facă. Dar situaţia financiară şubredă a Moscovei o va face, probabil, mai flexibilă în abordarea acestor chestiuni şi mai puţin dispusă să acţioneze agresiv în Ucraina, şi Vestul, în schimb, ar putea să-şi uşureze propriile cereri de la Rusia. În acest mod, ascensiunea unei crize între Rusia şi Occident ar putea să o atenueze pe cealaltă.

Renunţarea la neutralitate

Parlamentul ucrainean a votat abrogarea unei legi care garanta statutul de non-aliniere a ţării, o mişcare pe care o mare parte din mass-media a taxat-o ca fiind un pas important spre aderarea Ucrainei la NATO. Oficialii ucraineni păreau să confirme aceasta alături de ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin, spunând că această evoluţie va garanta pivotarea Kievului spre Occident, arată agenţia Stratfor.

Între timp, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a exprimat îngrijorarea Moscovei în privinţa acestei decizii, declarând că aceasta va „escalada confruntarea"  în conflictul din Ucraina. Cu toate acestea, renunţarea guvernului la statutul de non-bloc al ţării nu este nici fără precedent şi nici în mod necesar destinată să modifice imaginea strategică pentru Ucraina.

Ucraina, din 1990 până în prezent

Politica externă a Ucrainei a executat o mişcare de pendul de la obţinerea independenţei faţă de Uniunea Sovietică. Ucraina a petrecut începutul anilor 1990 cu depăşirea dislocărilor economice şi politice majore ale colapsului sovietic. Din 1994 până în 2004, guvernul condus de preşedintele Leonid Kucima a încercat echilibrarea situaţiei dintre Rusia şi Occident. Ţara apoi a suferit o schimbare majoră din cauza Revoluţiei Portocalii din 2004-2005, care a adus guvernului orientarea fermă a Ucrainei către Occident şi a făcut aderarea la UE şi NATO o prioritate de top. Pendulul s-a mişcat din nou în 2010, cu alegerea lui Viktor Ianukovici, care a adus ţara mai aproape de Rusia şi a făcut aderarea la NATO ilegală prin atribuirea Ucrainei statutul de non-aliniere în acelaşi an. În luna februarie a acestui an, Ianukovici a fost răsturnat şi înlocuit cu un guvern pro-occidental care a schimbat din nou cursul Ucrainei spre Vest.

Totuşi, abrogarea prezentei legi nu va garanta potenţiala aderare la NATO a Ucrainei. Din perspectiva NATO, există numeroase motive pentru ca aderarea Ucrainei să nu fie o opţiune realistă. NATO se bazează pe deciziile politice luate de către statele membre exprimate în cadrul Consiliului Nord-Atlantic. Nu numai că decizia unanimă a Consiliului Nord-Atlantic este necesară, ci şi orice stat membru în parte poate solicita ca un potenţial membru să îndeplinească criteriile specifice înainte de a putea adera la alianţă.

Acest fapt pune Ucraina într-o situaţie dificilă, pentru că o serie de aspecte ar face ca ţările membre NATO actuale să nu fie de acord cu aderarea acesteia. În ciuda încetării focului, conflictul din estul Ucrainei pune statul ucrainean într-o contradicţie directă cu Rusia.

Poziţia NATO

În calitate de alianţă defensivă, NATO nu a fost creată cu intenţia de a merge la război, ci mai degrabă pentru a întreprinde acţiunile necesare pentru a preveni războiul. Ţările cu o poziţie geopolitică instabilă sau implicate activ chiar în conflicte armate nu vor putea adera la această alianţă. Principalii furnizori de securitate din NATO - în primul rând, Statele Unite, apoi ţările din Europa de Vest, cum ar fi Franţa , Marea Britanie şi Germania - nu caută un conflict direct cu Rusia. Sprijinul financiar al Ucrainei şi acordarea de asistenţă de securitate este acceptabilă pentru ei, dar angajamentul activ la un conflict sau desfăşurarea unui număr mare de forţe în Europa de Est nu este scopul căutat de această alianţă; este pur şi simplu dincolo de sfera de aplicare a acestora. Alte ţări membre NATO, cum ar fi Polonia şi Lituania, ar putea gândi altfel, pentru că se simt ameninţate în mod direct de atitudinea agresivă a Rusiei, dar din cauza prevederilor tratatului, este imposibil de a dicta politica alianţei.

Cu toate acestea, în ciuda incapacităţii Ucrainei de a deveni membru cu drepturi depline al NATO în viitorul apropiat, Ucraina poate realiza multe lucruri în colaborare cu această alianţă pentru a îmbunătăţi propria poziţie defensivă. Ucraina a efectuat deja exerciţii împreună cu NATO, chiar în timp ce Ianukovici a fost preşedinte şi a luat parte la aplicaţii navale (cum ar fi combaterea pirateriei în misiunea Alianţei în Golful Aden, Ocean Shield şi în cea de combatere a terorismului în Marea Mediterană, Operaţia Active Endeavour). Ţara a primit, de asemenea, sprijinul Alianţei în reforma educaţiei şi cea militară şi chiar dacă Ucraina nu a fost complet integrată în conformitate cu standardele NATO până la moment, acest lucru nu va stopa cu nimic Kievul din punct de vedere tehnic să se mişte mai departe, chiar fără a fi parte a blocului.

Dar oricum, o cooperare largă cu NATO nu este acelaşi lucru ca şi aderarea Ucrainei la NATO. Aderarea este o linie roşie pentru Rusia, una peste care mulţi membri NATO nu sunt interesaţi să o treacă. Chiar şi preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat că Ucraina nu intenţionează să aplice efectiv pentru aderarea la NATO (şi Uniunea Europeană) până în 2020. Multe se pot întâmpla în această perioadă şi, având în vedere istoria recentă a Ucrainei, este posibil ca autorităţile de la Kiev să-şi schimbe poziţia din nou.

Ucraina are nevoie de 17 miliarde de dolari

Parlamentul ucrainean a aprobat bugetul de stat pentru 2015 într-o formă care să îi permită obţinerea următoarei tranşe din programul de susţinere în valoare totală de 17 miliarde de dolari de la FMI, în contextul în care ţara se confruntă cu cea mai grea recesiune din 2009. „Acest buget, la fel ca cele adoptate anterior, este departe de a fi perfect. De aceea, trebuie revizuit până pe 15 februarie. Vom amenda bugetul pe baza discuţiilor cu oganizaţiile financiare internaţionale", a declarat premierul Arseni Iaţeniuk, care a precizat că o nouă rundă de negocieri cu Fondul Monetar Internaţional va începe pe 7 ianuarie, relatează Mediafax.

Ucraina se confruntă cu cea mai gravă recesiune din 2009 până în prezent, în contextul în care hrivna, moneda naţională, a scăzut cu 48% faţă de dolar de la începutul anului. Bugetul prevede creşterea cheltuielilor pentru apărarea naţională la 5,2% din produsul intern brut şi vizează reducerea cheltuielilor sociale, pentru a menţine deficitul bugetar la un nivel acceptabil. Guvernul estimează că deficitul bugetar se va situa la 3,7% din PIB, excluzând fondurile necesare pentru compania de stat din domeniul energiei Naftogaz.

Iaţeniuk a afirmat că guvernul a cheltuit 110 miliarde de hrivne (7 miliarde de dolari) şi intenţionează să reducă subvenţiile la 32 de miliarde de hrivne anul viitor. Guvernul de la Kiev va creşte taxele pentru bunurile de lux, cum ar fi automobile scumpe, ţigări, alcool, apartamente mari, precum şi pentru dividende şi entităţi offshore, începând cu anul viitor.

Letonia preia conducerea UE în condiţii de criză

Letonia preia joi preşedinţia semestrială a Uniunii Europene şi se regăseşte brusc în prima linie în faţa Rusiei lui Vladimir Putin, care rămâne ofensivă în Ucraina, dar destabilizată din punct de vedere economic de prăbuşirea preţului petrolului.

Politica rusească faţă de UE nu este, cu siguranţă, unica provocare pe care o are de înfruntat Riga. Pericolul islamist, o posibilă criză în Grecia, securitatea energetică şi accesul europenilor, mai ales al celor care provin din ţările est-europene, pe piaţa muncii din Marea Britanie sunt, între altele, dosarele cele mai pline de riscuri şi incertitudini.

Însă anexarea Crimeei în martie de către Rusia şi intervenţia rusă în Ucraina sunt evenimentele care provoacă fiori în ţările baltice, care s-au desprins, în urmă cu un sfert de secol, din fosta Uniune Sovietică. Iar asta atât în pofida asigurărilor oferite de NATO, ale cărei membre sunt de zece ani, cât şi în pofida prezenţei avioanelor de vânătoare occidentale care interceptează avioane ruseşti în apropierea de frontierele lor.

Letonia, o ţară cu aproape două miliane de locuitori, pe teritoriul căreia se afă o importantă minoritate rusofonă, în bună parte susţinătoare a Kremlinului, subliniază, cu toate acestea, că preşedinţia sa nu va fi „antirusă”. „Dacă există un lucru pe care nu-l vom face, acesta este că nu vom avea o preşedinţie antirusă sau prorusă”, a declarat pentru AFP şeful diplomaţiei letone, Edgars Rinkevics, pe 23 decembrie, la o zi după ce a „preluat torţa” europeană de la omologul său italian, Paolo Gentiloni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite