Cheltuielile pentru învăţământul preşcolar au crescut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheltuielile pentru învăţământul preşcolar au crescut anual cu 11% în perioada 2009-2014. Cota acestora în totalul cheltuielilor publice pentru educaţie a înregistrat o creştere anuală de 4%, ajungând la 23,7% în anul 2014. Datele fac parte dintr-un studiu care a vizat evoluţia cheltuielilor pentru serviciile de educaţie, elaborat cu susţinerea UNICEF, transmite IPN.

Studiul arată că, dacă în anul 2009 cheltuielile pentru învăţământul preşcolar au fost de 1,1 miliarde de lei, atunci în 2014 au ajuns la 1,8 miliarde de lei. Bogdan Belciu, reprezentantul organizaţiei „PriceWaterHouse”, care a elaborat studiul, a menţionat că cea mai mare parte a finanţării pentru învăţământul preşcolar este din bugetul de stat – 92%. Celelalte 8% au fost acoperite din surse speciale şi proiecte investiţionale.

57% din cheltuielile publice pentru învăţământul preşcolar sunt pentru personalul instituţiilor. Alte 41% au fost alocate pentru produse şi servicii, dintre care jumătate pentru produsele alimentare în grădiniţe şi creşe.

Suma cheltuielilor publice pentru educaţie în general a înregistrat o creştere anuală de peste 6% în perioada vizată. Timp de cinci ani, sumele au crescut de la 5,6 miliarde până la 7,8 miliarde de lei. Totodată, cota cheltuielilor pentru educaţie în totalul cheltuielilor publice a scăzut de la 20,4% la 17,6%, aşteptându-se o descreştere până la 15,8% către 2020. Aceasta, în pofida faptului că până în anul 2020 cheltuielile pentru educaţie se estimează că vor creşte anual cu peste 3%.

Reprezentantul adjunct al UNICEF Moldova, Margarita Tileva, a menţionat că în Republica Moldova trebuie să se îmbunătăţeacă prognozarea financiară pentru serviciile educaţionale. Trebuie să se facă investiţii în infrastructură pentru că mai sunt localităţi unde nu există infrastructură de calitate pentru învăţământul preşcolar. În opinia reprezentantei UNICEF, autorităţile trebuie depună eforturi suplimentare pentru incluziunea în învăţământul preşcolar a copiilor din familii mai sărace şi  familii ale minorităţilor naţionale.

Studiul a fost efectuat în perioada decembrie 2015-ianuarie 2016. Informaţiile au fost colectate pe un eşantion de 1453 de grădiniţe.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite