Averea întreprinderii Termocom a fost scoasă din nou la vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrala nu funcţionează din anul 1999 FOTO Tudor Iovu
Centrala nu funcţionează din anul 1999 FOTO Tudor Iovu

Administratorul întreprinderii Termocom a scos din nou la vânzare patru obiective în valoare totală de 86,5 de milioane de lei. Principalul imobil este Centrala Termică de Est, amplasată la ieşirea din Chişinău, pe strada Valea Bâcului, iar preţul cerut este de 71,25 de milioane de lei.

După ce a eşuat licitaţia din 27 mai 2013 administratorul întreprinderii Termocom a scos din nou la vânzare patru obiective. Licitaţia va avea loc pe 2 august, iar preţul acestora a scăzut cu 5%. Principalul imobil este Centrala Termică de Est, amplasată la ieşirea din Chişinău, pe strada Valea Bâcului, iar preţul cerut este de 75 de milioane de lei.

Anterior Veaceslav Eni, administratorul Termocom, spunea că centrala a mai fost scoasă la vânzare câţiva ani în urmă, dar nimeni nu s-a arătat interesat de ea. „Consiliul creditorilor a decis să expună la vânzare centrala, pentru că din anul 1999 nu mai funcţionează, iar instalaţiile acesteia sunt învechite şi, în mare parte, sunt bune de dat la fier vechi. Totodată, aceasta generează costuri inutile“, a declarat administratorul. Potrivit acestuia obiectivul a fost evaluat la 58 de milioane de lei.

Datoriile cresc în continuare

Întreprinderea Termocom din Chişinău se află în procedură de faliment deja mai mult de un deceniu. Eforturile administratorilor de a o scoate din datorii nu au dat rezultate. Din contra, întreprinderea se îngloadă şi mai tare. Astfel, în anul 2012, datoriile furnizorului de căldură din municipiul Chişinău au crescut cu 388,2 milioane de lei sau de circa zece ori mai mult comparativ cu 2011. ;

Povară de 2,5 miliarde de lei

Acţionar majoritar al Termocom este Primăria municipiului Chişinău, care deţine 70,9% din capital. Acum doi ani Guvernul a adoptat decizia de fuzionare a CET-1, CET-2 şi Termocom ce prevede şi o restructurare a datoriei Termocom, care se cifrează la 2,5 miliarde de lei. Procedura de restructurare a fost prelungită de câteva ori şi urmează a fi finalizată în iunie 2013.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite