Activitatea din stânga Nistrului de după 1992 va fi considerată necontributivă
0Perioada de activitate realizată în entităţile din partea stângă a Nistrului după 1 ianuarie 1992 se va regăsi în stagiul de cotizare ca perioadă necontributivă, deoarece începând cu această dată persoanele care desfăşoară activitate în localităţile din stânga Nistrului nu achită contribuţii din venitul obţinut în bugetul asigurărilor sociale de stat al Republicii Moldova.
Prevederile se regăsesc într-un proiect de modificare şi completare a Legii cu privire la sistemul public de pensii, propus pentru consultări publice, transmite IPN.
În nota informativă a proiectului se menţionează că, pentru a nu afecta drepturile sociale ale persoanelor în cauză, Casa Naţională de Asigurări Sociale va lua în consideraţie perioada respectivă la calcularea stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei, dar ca perioadă necontributivă.
Autorul proiectului, care este Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei, menţionează că în stânga Nistrului este pusă în circulaţie altă valută de plată decât moneda naţională a Republicii Moldova şi estimarea venitului real al persoanelor care au activat în aceste localităţi este imposibilă. Pentru perioada respectivă, la determinarea venitului mediu lunar asigurat se va lua în considerare salariul minim lunar pe ţară la data calculării pensiei.
Conform CNAS, cheltuielile necesare din bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor aferente perioadelor necontributive ale asiguratului, asimilate stagiului de cotizare, pe perioada asigurată de activitate realizată în entităţile din stânga Nistrului constituie pentru anul 2018 – 386,4 mii de lei, pentru anul 2019 – 830,2 mii de lei, iar pentru anul 2020 – 1313,1 mii de lei.