A fost privatizat şi singurul prestator de servicii aeroportuare din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Bursa de valori a Moldovei a fost vândută întreprinderea Aeroport Handling, care prestează servicii de deservire a avioanelor şi a pasagerilor în timpul staţionării pe aeroportul din Chişinău.

Compania a fost cumpărată de Valan Internaţional Cargo Charter din Moldova, cu 27,6 milioane de lei.

Cristina Griţcan, şeful secţiei relaţii internaţionale la Valan International Cargo Charter, ne-a confirmat tranzacţia, menţionând că intenţia este de a investi în dezvoltarea serviciilor aeroportuare.

Firma Valan are 15 ani de existenţă şi oferă servicii de transport în Republica Moldova şi peste hotare, inclusiv în cadrul operaţiunilor ONU din Afganistan şi Irak, şi are în proprietate cinci elicoptere şi trei avioane.

Privatizare cu repetiţie

La începutul lui aprilie, APP a scos la mezat 80 de active ale statului, în valoare totală de circa un miliard de lei. Multe dintre aceste obiective sunt scoase repetat la vânzare, iar în unele cazuri preţurile au scăzut chiar şi de şase ori. În cadrul aceleaşi campanii de privatizare, în perioada 8-11 aprilie, la licitaţii cu strigare au fost propuse spre vânzare pachete deţinute de stat în 34 de societăţi pe acţiuni, la un preţ total de peste 320 de milioane de lei.
Deocamdată statul a reuşit să vândă active de circa 80 de milioane de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite