Viorel Morari, despre furtul miliardului: Martori avem de ordinul sutelor, iar bănuiţi de ordinul zecilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, consideră că frauda bancară nu putea să aibă loc fără ca prim-ministrul Republicii Moldova de atunci să fi ştiut acest lucru.

„Eu sunt de părerea că probele pe care le avem ne permit să menţinem punerea sub învinuire a lui Vlad Filat şi să-i demonstrăm vinovăţia”, a declarat şeful procuraturii.

Procurorul a subliniat faptul că, deocamdată, Vlad Filat este subiectul unui dosar penal deschis pe corupere pasivă şi trafic de influenţă, în baza autodenunţului făcut de Ilan Şor. Filat nu a fost deocamdată trimis în judecată în cazul furtului miliardului, fiindcă nu s-a ajuns la acea etapă de investigare.

Morari a declarat că unele dosare penale durează mult din cauza faptului că procurorii au în lucru un volum mare de dosare, care trebuie examinate.

„Închipuiţi-vă că fiecare procuror anticorupţie conduce peste 30 de dosare. Tot ei sunt cei care stau, uneori, câte o zi întreagă în şedinţe de judecată şi tot ei sunt cei care merg şi prin raioane, unde, la fel, au dosare”, a explicat Morari.

Viorel Morari a oferit un interviu pentru portalul deschide.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite