VIDEO "Zburătorul basarabean de la Românii au talent" a trecut în finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Stoica zburând la bară. FOTO Pro TV
Octavian Stoica zburând la bară. FOTO Pro TV

Octavian Stoica, 32 de ani, din Chişinău, a intrat în pielea personajului Masca şi a executat la bară mai multe mişcări acrobatice folosindu-se doar de forţa braţelor.

Tânărul a evoluat în semifinală penultimul, după ce în etapa precedentă nu a participat, graţie biletului verde obţinut în preselecţii.

"E foarte frumos ceea ce faci!", a apreciat Andi Moisescu. Şi Mihai Petre l-a felicitat pe Octavian pentru perfomanţa sa. "Foarte bun moment!", a spus el.

I se spune „Crazy Shark“ (rechinul nebun – n.r) sau „Zburătorul“. Pentru că ceea ce face el depăşeşte pragul imaginaţiei şi al limitelor umane. Tânărul basarabean nu are doar un talent extraordinar, ci şi o poveste de viaţă presărată cu tragedii şi greutăţi, dar şi cu o determinare fantastică. Deşi a crescut fără tată, iar mama sa a murit chiar sub ochii lui, Octavian a trecut peste toate obstacolele care au apărut în calea sa.

„Părinţii mei au divorţat când eu aveam trei ani, apoi am crescut doar cu mama şi fratele meu. Mama lucra din greu că poştăriţă, ca să ne întreţină. Când aveam 10 ani, mama a murit într-un accident rutier la care am fost şi eu de faţă. Despre tata nu ştiu cu ce se ocupă, ştiu doar că locuieşte undeva în Italia. Nu am ţinut legătura. Copilăria am petrecut-o la ţară, la bunici. Eram cinci nepoţi şi cred că le-am dat mare bătaie de cap. Eu, fiind cel mai mare, răspundeam de tot ce se întâmpla cu noi, dar şi de toate şotiile pe care le puneam la cale“, spune tânărul despre copilăria sa.

La 20 de ani, tânărul a primit propunerea de a dansa într-un club de noapte, unde se făcea striptease. Dar Octavian a vrut să facă mai mult decât atât, să aducă elemnte noi acestui tip de dans. „Seară de seară, mă uitam cum se dansează acolo şi încercam să fac ceva nou pe bară. Apoi am aflat de un casting pentru o trupă nouă, care urma să lucreze în România. Trupa s-a desfiinţat, însă, iar eu am plecat din Satu Mare la Timişoara, să caut un alt local de noapte, unde să pot lucra în continuare. De fapt, voiam să fac ceva nou în acest domeniu, să nu fie vulgar, ci interesant pentu toţi. Treptat, dansul la bară a început să fie mai mult un sport decât ceva erotic, acum se numeşte pole dance şi chiar au apărut federaţii sportive pentru el“, mai spune dansatorul.

În ultimii ani Octavian s-a stabilit în peninsula Crimeea, unde muncea şi locuia împreună cu partenera sa şi fetiţa lor. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite