VIDEO Percheziţii la două hoteluri din Chişinău într-un dosar penal deschis pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au efectuat percheziţii la două hoteluri din Chişinău în cadrul unui dosar penal deschis pentru evaziune fiscală, manifestată prin includerea intenţionată în documentele contabile, fiscale şi/sau financiare, inclusiv în cele electronice, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale ori care au la bază operaţiuni ce nu au existat.

De asemenea, ar fi fost tăinuite intenţionat unele obiecte impozabile, acte contabile, fiscale şi/sau financiare. Astfel, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 3.000.000 de lei.

Urmare a percheziţiilor efectuate la sediile agenţilor economici şi domiciliile administratorilor, poliţiştii au ridicat suporturi electronice, circa 100.000 de lei nejustificaţi, acte de evidenţă dublă a contabilităţii, înscrisuri de ciornă şi alte acte de evidenţă contabilă, ce confirmă desfăşurarea activităţii de întreprinzător cu abateri de la legislaţie.

A fost sigilată o încăpere în care se aflau bunuri de mică valoare şi scurtă durată (albituri, prosoape, perne, umbrele, mese şi accesorii pentru mobilier) în privinţa cărora nu au fost prezentate acte de provenienţă.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei vizaţi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 350.000 lei sau cu închisoare de până la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

În cazul hotelurilor, pedeapsa prevăzută de lege este amenda de până la 800.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite