Verificarea calităţii carburanţilor se va face nu doar în vamă, dar şi la staţiile PECO
0Verificarea calităţii a benzinei şi motorinei se va face nu doar în vamă, aşa cum era anterior, dar şi la staţiile PECO. Declaraţia a fost făcută de Iuliana Drăgălin, secretar de stat la Ministerul Economiei, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1. Ea a răspuns astfel la pretenţiile şoferilor protestatari legate de calitatea carburanţilor, transmite IPN.
„Aceasta ne va permite să comparăm două rezultate. Anual, acest raport va fi făcut public şi va fi transparent atât pentru alte instituţii, cât şi pentru cetăţeni”, spune secretarul de stat.
Expertul în energetică Victor Parlicov spune că în ceea ce ţine de preţul la carburanţi problema constă în legislaţie. El spune că problema a apărut acum pentru că până nu demult preţurile internaţionale la carburanţi erau foarte joase şi cetăţenii moldoveni îşi permiteau să le achite. Acum, când cresc cotaţiile la bursele internaţionale şi, respectiv, cresc preţurile la panou, oamenii sunt nemulţumiţi, spune el.
Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică, Andrei Adam, spune că instituţia pe care o reprezintă stabileşte preţul maxim pe care companiile petroliere le pot afişa pe panou. Potrivit lui, în spaţiul concurenţial companiile sunt libere să ofere un preţ pe care şi-l permit şi de aici porneşte concurenţa.
„Concurenţa a ajuns la aşa nivel că nu se mai merge doar pe clienţii corporativi, care deţin cartele, dar pe persoane private şi se fac oferte în zilele de week-end”, spune Andrei Adam.
Sergiu Ungureanu, reprezentant al şoferilor protestatari, a menţionat că oamenii s-au adunat spontan, prin intermediul reţelelor de socializare, pentru că nu sunt mulţumiţi de creşterea preţurilor la carburanţi.
„Nemulţumirea oamenilor este legată de faptul că aceste scumpiri bat iar asupra buzunarului fiecăruia dintre noi, chiar şi asupra celor care nu sunt şoferi sau nu sunt direct implicaţi în sectorul transportului. Bat asupra fiecăruia dintre noi pentru că imediat după ce se scumpesc carburanţii se scumpesc toate produsele”, a spus protestatarul.