Valeriu Streleţ nu a reuşit să rostească alocuţiunea de mulţumire a României în Parlamentul de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aeronava premierului Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a fost implicată, marţi, într-un incident. Geamul avionului cu care acesta trebuia să ajungă la Bucureşti s-a fisurat, iar şeful Executivului a ajuns în capitala României cu trei ore întârziere.

Valeriu Streleţ urma să participe, marţi, la ora 14.00, la votul din Camera Deputaţilor a Parlamentului României privind ratificarea acordului prin care România va da un ajutor rambursabil Republicii Moldova, potrivit b1.ro. Avionul premierului moldovean a ajuns în România abia în jurul orei 17.15.

La Bucureşti, Streleţ s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta. Cei doi oficiali români au reiterat sprijinul pentru Republica Moldova acordat în diverse domenii Republicii Moldova.

Precizăm că, astăzi, Camera Deputaţilor a ratificat Acordul prin care România va oferi Republicii Moldova un ajutor financiar rambursabil în valoare de 150 de milioane de euro cu 312 voturi "pentru" şi trei abţineri.

În cadrul vizitei, premierul Valeriu Streleţ urma să adreseze o alocuţiune în legătură cu ratificarea de către parlamentarii români a Legii privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova în valoare de 150 de milioane de euro. Deoarece aeronava care efectua cursa de linie Bruxelles-Bucureşti, în care se afla şi prim-ministrul, s-a reţinut la sol, rostirea discursului în cadrul Camerei Deputaţilor a fost anulată. Alocuţiunea care urma să fie rostită de Streleţ a fost publicată pe site-ul Guvernului.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite