Situaţia mass-media în Găgăuzia s-a agravat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Situaţia audiovizualului în UTA Găgăuzia s-a agravat şi mai mult pe parcursul anului trecut, după ce Adunarea Populară din regiune a aprobat o nouă lege a audiovizualului prin care se încearcă stabilirea cenzurii asupra mass-media din regiune şi substituirea, contrar legislaţiei naţionale, a atribuţiilor de licenţiere a autorităţilor publice centrale de stat.

 Declaraţia a fost făcută de preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Dinu Ciocan, joi, în plenul Parlamentului, la prezentarea raportului de activitate a CCA pentru anul 2016, transmite IPN.

Potrivit lui Dinu Ciocan, ca urmare a acţiunilor Adunării Populare, în Găgăuzia continuă să activeze ilegal 15 distribuitori de servicii de radiodifuziune. Aceştia nu deţin autorizaţie de retransmisie şi licenţe de emisie eliberate de către CCA. În acest sens, CCA a sesizat Cancelaria de Stat pentru a contesta în instanţa de judecată acţiunile ilegale ale Adunării Populare.

La fel, pe parcursul anului trecut au fost depistate şi opt reţele de cablu clandestine în mai multe raioane ale republicii, iar în acest sens CCA a sesizat Poliţia şi Serviciul Fiscal de Stat. Dinu Ciocan a precizat că pe parcursul anului trecut au fost eliberate 24 de licenţe de emisie şi 23 de retransmisie. Totodată, ca urmare a încălcărilor grave comise de titularii de licenţe, CCA a retras două licenţe.

Întrebat de către deputaţi despre cauzele scăderii încrederii cetăţenilor în mass-media, potrivit sondajelor de opinie, Dinu Ciocan a spus că cetăţeanul trebuie să fie cel care penalizează mass-media pentru faptul cum reflectă anumite evenimente, iar CCA nu poate să facă ingerinţe în politica editorială a radiodifuzorilor.

Parlamentara Inna Şupac, PCRM, a spus că formaţiunea din care face parte consideră mai eficientă desfiinţarea CCA, care, potrivit ei, a devenit „instrument politic în mâna celor care conduc ţara”. În replică, Dinu Ciocan a spus că niciodată nu a fost influenţat politic în activitatea la CCA şi nici colegii săi, care se conduc în activitatea lor doar de prevederile Codului Audiovizualului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite