Restabilirea bunelor relaţii cu Rusia, o prioritate pentru Guvernul de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
moldova rusia

Restabilirea bunelor relaţii cu Federaţia Rusă rămâne o prioritate a actualului Guvern. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către doi membri ai cabinetului de miniştri la „Publika TV”, transmite IPN.

Andrei Galbur, ministrul de externe şi al integrării europene, susţine că Chişinăul trebuie să se comporte cu Kremlinul „pragmatic şi înţelept”. „Trebuie să-i determinăm pe partenerii noştri de la Moscova să înţeleagă că drumul Republicii Moldova este ca o stradă cu două sensuri. Ei trebuie să înţeleagă aspiraţiile ţării noastre privind integrarea europeană”, a declarat şeful diplomaţiei moldoveneşti.

Galbur a comunicat că există un plan de acţiuni imediate în privinţa Rusiei. „Deja am avut un contact cu ministrul de externe al Federaţiei Ruse , Serghei Lavrov şi am convenit asupra unei întrevederi la Moscova, unde voi pleca pe data de 2 aprilie. Săptămâna viitoare îl aşteptăm să vină la Chişinău pe secretarul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Grigori Karasin, pentru noi runde de consultări interministeriale”, a precizat Galbur.

Ministrul Economiei, Octavian Calmâc, de asemenea, consideră drept prioritate restabilirea bunelor relaţii cu Rusia. „Noi ne-am purtat destoinic cu Rusia şi sper că ne vor răspunde la fel. Este prioritar să restabilim toate relaţiile comerciale cu Rusia. În timpul apropiat voi pleca la Moscova unde voi discuta cu omologul meu rus toate aspectele ce ţin de relaţiile economice”, a adăugat Calmâc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite