Reacţia autorităţilor după ce nava care transporta 1,4 tone de cocaină sub pavilion moldovenesc a fost reţinută în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO marinetraffic.com
FOTO marinetraffic.com

O navă exploatată sub pavilionul Republicii Moldova, având la bord o cantitate de 1.400 de kg de substanţe narcotice (cocaină), a fost reţinută, acum două zile, de către autorităţile spaniole. Căpitănia Portului Internaţional Giurgiuleşti menţionează într-un comunicat de presă, citat de IPN, că echipajul navei era format din cetăţeni ai Turciei, Bulgariei, Ucrainei şi Georgiei.

Potrivit comunicatului, nava era înregistrată provizoriu în Registrul de Stat al Navelor din Republica Moldova şi se afla în procedura de perfectare a documentelor pentru înregistrare permanentă. 

La momentul înregistrării provizorii, a fost verificată istoria navei şi identitatea armatorului. Datorită lipsei suspiciunilor şi nefiind în listele persoanelor supuse unor sancţiuni sau aflate sub embargou, nava a fost acceptată spre înregistrare provizorie, urmând să fie prezentată inspectorilor statului pavilion pentru examinare înainte de înregistrare permanentă.

Căpitănia Postului mai spune că astfel de infracţiuni nu depind de pavilionul navei, ci sunt comise de echipajul navei, în mare parte fără ca armatorul sau proprietarul să fie la curent. În conformitate cu prevederile Convenţiei ONU cu privire la dreptul mării, statul riveran (sau statul port) legislaţia căruia este încălcată poate să solicite statului de pavilion prezentarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea adecvată a anchetei.

Căpitănia Portului Giurgiuleşti precizează că Republicii Moldova nu i se vor aplica sancţiuni pe plan internaţional. Statul-pavilion nu duce răspundere pentru activitatea comercială a armatorilor navelor sub pavilionul său. Având în vedere faptul că nava indicată nu este înregistrată permanent în Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova, Căpitănia Portului Giurgiuleşti îşi rezervă dreptul de a suspenda înregistrarea navei în Registrul de Stat al navelor.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite