Oleg Melniciuc, cercetat penal pentru declararea datelor false în declaraţia de venit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO magistrat.md
FOTO magistrat.md

Consiliul Superior al Magistraturii şi-a dat acordul pentru începerea urmării penale pe numele magistratului Judecătoriei municipiului Chişinău, sediul Râşcani, Oleg Melniciuc. Magistratul urmează să fie cercetat penal pentru declararea datelor false în declaraţia de venit.

La rândul său, Oleg Melniciuc susţine că va contesta la Curtea Supremă de Justiţie hotărârea CSM. Procurorii au mai cerut CSM suspendarea acestuia din funcţie, însă solicitarea a fost respinsă, transmite IPN.

„Conform legii, constatarea incorectitudinii întocmirii declaraţiei este competenţa Autorităţii Naţionale de Integritate şi numai după de Autoritatea Naţională de Integritate constată acest fapt, sesizează procuratura. În cazul de faţă eu consider că atât procuratura, cât şi CSM şi-au asumat atribuţii improprii şi din acest considerent o voi contesta”, a declarat Oleg Melniciuc.

Magistratul a mai spus că nu a introdus date false în declaraţia de venit. Judecătorul recunoaşte că în anul 2013 a admis o eroare referitor la numărul cadastral al unui teren, însă în 2016, potrivit lui, totul a fost întocmit corect.

Judecătorul este vizat într-un dosar de îmbogăţire ilicită. La începutul săptămânii trecute, Oleg Melniciuc a fost reţinut în condiţiile în care valoarea patrimoniului pe care îl deţine depăşeşte cu mult veniturile legale pe care le-a declarat, însă după 72 de ore a fost eliberat. Procurori nu au cerut mandat de arest pe numele magistratului întrucât nu consideră că ar exista pericol ca acesta să influenţeze ancheta.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite