O judecătoare din Drochia va fi cercetată penal fiind bănuită de pronunţarea ilegală a unei încheieri
0Consiliul Superior al Magistraturii şi-a dat acordul pentru pornirea urmăririi penale şi pentru tragerea la răspundere a unei judecătoare din Drochia, ca urmare a demersului procurorului general, Eduard Harunjen. Din materialele procurorilor reiese că, în decembrie 2016, magistratul a respins demersul procurorului de prelungire a arestului preventiv în privinţa unui individ învinuit de deposedarea, prin escrocherie, a unei femei de locuinţă.
Într-un comunicat de presă remis de Procuratura Generală se menţionează că judecătorul a pronunţat această încheiere în condiţiile în care procurorul prezentase copia ordonanţei de pornire în privinţa învinuitului şi a complicilor acestuia a altor cauze penale pentru comiterea unor acţiuni similare.
Acest lucru a fost ignorat de către judecătorul de instrucţie, care şi-a atribuit rolul de instanţă de fond, dând o apreciere probelor acuzării şi constatând că în acţiunile învinuitului nu sunt prezente semnele componenţei de infracţiune, concluziile date bazându-le doar pe declaraţiile unui martor audiat neîntemeiat în şedinţa de judecată. Peste câteva zile, Curtea de Apel Chişinău a admis recursul procurorului, a casat încheierea respectivului magistrat şi a dispus prelungirea arestului în privinţa învinuitului, doar că, între timp, acesta a reuşit să părăsească teritoriul Republicii Moldova.
Respectivul proces penal a fost declanşat de procurori ca urmare a actului de autosesizare vizând presupusele acţiuni ilicite comise de către acest judecător, iar odată eliberat acordul CSM, Procurorul general urmează să pornească în privinţa magistratului vizat urmărirea penală. Pentru această infracţiune, norma penală prevede închisoare de la trei la şapte ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.