Maşinile transnistrene vor putea fi admise în traficul internaţional din septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat decizia de punere în aplicare, începând cu 1 septembrie 2018, a Legii cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport. Documentul vine să asigure implementarea Deciziei protocolare „Privind accesul în traficul rutier internaţional a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană, care nu desfăşoară activităţi comerciale”, din 24 aprilie 2018, transmite IPN.

Parlamentul a adoptat legea pe 26 iulie 2018, iar Guvernului i s-a pus în sarcină să aprobe procedura de înmatriculare a mijloacelor de transport ce cad sub incidenţa acesteia. În decizia executivului se menţionează că scopul este de a stabili procedura de înmatriculare a acestor categorii de mijloace de transport, pentru a asigura funcţionalitatea legii nominalizate începând cu 1 septembrie 2018.

Urmare a completărilor propuse la cadrul normativ, automobilele înmatriculate în stânga Nistrului şi municipiul Bender în condiţiile mecanismului aprobat vor obţine dreptul de a participa în traficul rutier internaţional.

Mijloacele de transport, inclusiv remorcile, motocicletele şi bicicletele cu motor auxiliar, vor putea obţine plăci cu număr de înmatriculare neutru, fără simbolica Republicii Moldova, pentru circulaţia în trafic internaţional. Acestea vor fi eliberate de subdiviziunile Agenţiei Servicii Publice a Republicii Moldova, fără achitarea drepturilor de import şi fără prezentarea actelor vamale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite