Mai mulţi activişti iniţiază referendumul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi activişti civici, nemulţumiţi de activitatea primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, iniţiază un referendum pentru demiterea edilului. În cadrul unei conferinţe de presă la IPN,  Victor Chironda, unul dintre membrii grupului de iniţiativă, a spus că toate problemele din Chişinău sunt consecinţa incompetenţei primarului şi corupţiei de la Primărie.

Un alt activist, Sergiu Tofilat, a menţionat că municipiul Chişinău nu trebuie să reprezinte afacerea de familie a cuiva sau să fie proprietate privată. Primăria însă trebuie să activeze în interesul cetăţenilor. Sergiu Tofilat l-a îndemnat pe Dorin Chirtoacă să se pună în pielea unui cetăţean de rând şi să meargă pe năduf în transportul public sau să stea seara în preajma străzii Voluntarilor, unde miroase foarte urât din cauza Staţiei de Epurare.

Vitalii Voznoi, din acelaşi grup de iniţiativă, a făcut apel către chişinăuieni, agenţi economici, organizaţii non-guvernamentale, să se alăture acţinii. Acesta a chemat şi partidele politice să susţină iniţiativa, dar să respecte un cod de etică, prin care se obligă să nu-şi atribuie lor iniţitiva şi eventual reuşita acesteia.

Activiştii au pus la punct un instrument de comunicare cu cetăţenii care doresc să se implice. Pe platforma referendumchisinau.wordpress.com cei ce doresc să se implice pot completa un formular, iar apoi vor fi contactaţi de membrii grupului de iniţiativă şi informaţi cum urmează a fi colectate semnăturile pentru plebiscit.

Săptămâna viitoare, primarul general va fi invitat la prima şedinţă a grupului de iniţiativă, aşa cum prevede legea. Ulterior, după ce instanţa de judecată va înregistra grupul de iniţiativa, iar Comisia Electorală Centrală va elibera listele de prescripţie, membrii acesteia vor purcede la colectarea semnăturilor.

Pentru a iniţia referendumul de demitere a primarului general, timp de o lună, e nevoie să fie colectate cel puţin 65 de mii de semnături ale locuitorilor municipiului Chişinău. Activiştii propun ca referendumul să fie organizat în ziua alegerilor prezidenţiale, la 30 octombrie, pentru a nu provoca cheltuieli suplimentare în cazul unui scrutin aparte.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite