Ion Tighineanu, noul preşedinte al Academiei de Ştiinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academicianul Ion Tighineanu a fost ales în funcţia de preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În urma votului secret care a avut loc marţi, 9 aprilie, în cadrul Adunării Generale a AŞM, în favoarea candidatului s-au exprimat 95 de membri ai Adunării Generale, transmite IPN.

Membrii comisiei pentru numărarea voturilor au distribuit 100 de buletine de vot, însă din urnă au extras doar 99. Din cele 99 de voturi, trei au fost contra, un buletin a fost declarat nevalabi, iar restul – în favoarea candidatului. Mandatul preşedintelui AŞM este de patru ani.

În luarea sa de cuvânt pe marginea planului de activitate în funcţia de preşedinte al AŞM, Ion Tighineanu a vorbit despre unele probleme pe care le consideră stringente în activitatea Academiei. El a menţionat că finanţarea ştiinţei şi cercetării a scăzut drastic în ultimii ani, ajungând la 0,3% din PIB -ul ţării. Totodată a menţionat că este destul de redus numărul doctoranzilor în ramurile ştiinţei şi cercetării, iar ca rezultat se impune necesitatea pregătirii unui număr mai mare de cadre didactice în aceste domenii.

Ion Tighineanu a spus că va acţiona pentru reîntoarcea în subordinea AŞM a tuturor institutelor care au trecut în subordinea Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în urma reformei la AŞM. Alte activităţi propuse de candidat este reorganizarea prezidiului AŞM şi constituirea biroului prezidiului Academiei. Totodată, îşi propune atragerea finanţării extrabugetare, asigurarea muzeului instituţiei cu exponate noi şi acţiuni pentru a spori imaginea instituţiei.

Majoritatea celor care au susţinut discursuri înainte de procedura de vot au spus că alegerea preşedintelui AŞM este un moment de maximă responsabilitate pentru întreaga comunitate ştiinţifică. Ei au menţionat că academicianul Ion Tighineanu este un candidat bun la această funcţie. Membrii Adunării au apreciat reforma efectuată în ultima perioadă ca una neeficientă, iar ca rezultat situaţia la Academie a devenit precară. În opinia academicienilor, reîntoarcerea institutelor ştiinţifice Academiei este o necesitate stringentă. Potrivit lor, noul preşedinte va trebui să dea dovadă de multă responsabilitate în activitatea sa, deoarece situaţia creată este de o aşa natură că viitorul ştiinţei în Republica Moldova este pus sub semnul întrebării.

Academicianul Valeriu Pasat a avut o opinie separată referitor la candidatura lui Ion Tighineanu la funcţia de preşedinte al AŞM. În opinia lui, în martie 2017 a expirat mandatul de vicepreşedinte al candidatului, însă acesta a ocolit legea, rămânând în funcţie. Despre situaţia creată la AŞM, Valeriu Pasat a menţionat că instituţia, ca rezultat al politizării şi a actelor de corupţie, a fost transformată într-un club de interese. Totodată, a spus că în ultimii ani în cadrul AŞM s-a instalat fărădelegea.

Preşedintele AŞM se alege din rândul academicienilor. Candidatul trebuie să aibă cel mult 65 de ani. Ion Tighineanu are 63 de ani şi este specialist în domeniul nanoelectronicii şi nanotehnologiilor. Până acum a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Funcţia de preşedinte a AŞM a devenit vacantă după ce la sfârşitul lunii noiembrie, anul trecut, fostul preşedinte Gheorghe Duca a anunţat că demisionează. Atunci a invocat motive de sănătate, dar totodată a spus că decizia coincide şi cu procesul penal în care este vizat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite