INP solicită şoferilor să evite pe cât posibil deplasarea pe drumurile şi trasele din apropriere de punctele de trecere amplasate la frontiera cu Ucraina
0După ce Inspectoratul Naţional de Patrulare a anunţat în dimineaţa zilei de vineri, 6 ianuarie, că pe toate traseele din ţară, chiar dacă sunt acoperite cu zăpadă, transportul circulă fără dificultăţi, ulterior informaţia a fost actualizată fiind anunţate câteva restricţii. Maşinile de patrulare în continuare activează în vederea acordării ajutorului necesar conducătorilor auto.
UPDATE 12.30 În contextul în care Poliţia de Frontieră a anunţat că, în legătură cu înrăutăţirea condiţiilor climaterice, precum că drumurile sunt înzăpezite pe traseele spre Odesa, „Belgorod-Dnestrovsc", circulaţia transportului este interzisă.
Astfel, Inspectoratul Naţional de Patrulare solicită şoferilor să evite pe cât posibil deplasarea pe drumurile şi trasele din apropriere de punctele de trecere amplasate la frontiera cu Ucraina, şi anume zona de Sud a Republicii Moldova. O atenţie deosebită maşinilor de mare tonaj, în special cele care nu sunt echipate nemijlocit pentru condiţii de iarnă.
Totodată, Inspectoratul Naţional de Patrulare mentionează că, ofiţerii de patrulare se află pe traseu şi sunt pregătiţi de a interveni în caz de necesitate, fiind echipaţi cu o pătură, ceai şi lopată.
Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
În aceste condiţii, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea doborî.
În cazul în care vă aflaţi într-o dificultate, sesizaţi cel mai apropiat echipaj de patrulare sau apelaţi la numărul de urgenţă 902.