Premierii Ponta şi Leancă, împreună cu comisarul pentru Energie, Gunther Oettinger, au inaugurat lucrările de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iurie Leancă, premierul Republicii Moldova, omologul său de la Bucureşti, Victor Ponta şi comisarul european pentru Energie Gunther Oettinger FOTO: Dumitru Goncear
Iurie Leancă, premierul Republicii Moldova, omologul său de la Bucureşti, Victor Ponta şi comisarul european pentru Energie Gunther Oettinger FOTO: Dumitru Goncear

Iurie Leancă, omologul său de la Bucureşti, Victor Ponta, şi comisarul european pentru Energie Gunther Oettinger au dat startul lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungeni.

„Drumul spre Uniunea Europeană este lung şi complex. Astăzi mai facem un pas în această direcţie. Unim două maluri europene nu doar pe dimensiune energetică, ci şi pe cea de bună cooperare în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova“, a declarat premierul moldovean. 

Omologul său de la Bucureşti, Victor Ponta, a menţionat că speră ca proiectul să fie finalizat la timp. „Mă bucur că după multe vorbe frumoase pe care Moldova le-a primit şi de la Bucureşti şi de la Bruxelles în sfârşit se întâmplă şi fapte-proiectul pe care îl inaugurăm astăzi. Toţi cei responsabili m-au asigura că-l vom finaliza la timp, până la sfârşitul anului, iar la anul va fi dat în funcţiune. Vreau să cred că la anul, atunci când primii locuitori din această zonă vor avea acces la un gaz la un preţ mai mic decât cel pe care-l plătesc astăzi, acel moment va fi mai important decât 1.000 de vorbe despre România sau despre Uniunea Europeană“, a menţionat oficialul de la Bucureşti.

Aveţi la Bucureşti nu doar prieteni care vă spun vorbe frumoase, ci şi care muncesc împreună cu dumneavoastră pentru a încerca să facem lucruri pe care oamenii să le simtă în viaţa lor de zi cu zi. Victor Ponta, premierul României

La inaugurare a participat şi comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger. Oficialul european a salutat începerea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni.„Acest proiect are o importanţă strategică pentru ambele ţări, el urmează să diversifice aprovizionarea de resurse energetice pentru Republica Moldova şi în mod semnificativ va spori securitatea energetică atât pentru Moldova cât şi pentru întreaga regiune“, a declara oficialul european.

Comisia europeană este gata să sprijine în continuare diferite proiecte de interconexiune dintre Republica Moldova şi România. Gunther Oettinger, comisarul european pentru Energie

Totodată, Gunther Oettinger a menţionat că proiectele de acest gen vor continua. „Integrarea Republicii Moldova în piaţa gazelor europene, nu se opreşte aici. Există o a doua etapă şi alte proiecte. Este vorba în primul rând de modernizarea infrastructurii energetice pe ambele maluri. La cea de-a doua etapă se prevede că gazele din Europa vor ajunge aici, în Republica Moldova. Mă bucur că Moldova are o atitudine serioasă faţă de angajamentele asumate în cadrul comunităţii energetice“, a mai adăugat oficialul de la Bruxelles. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite