Focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din Palanca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porcii pot fi purtători de pestă porcină

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie particulară din satul Palanca, raionul Ştefan Vodă, transmite IPN.

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a impus restricţii de mişcare a animalelor şi a notificat structurile abilitate la nivel naţional şi din cadrul Uniunii Europene, precum şi alţi parteneri externi despre apariţia focarului de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova.

Boala nu este periculoasă pentru om, dar se răspândeşte repede în rândul animalelor şi provoacă mari pagube materiale agriculturii. Dacă se confirmă virusul, animalele sunt sacrificate, iar spaţiile în care au fost ţinuţi porcii, perimetrul alăturat şi ustensilele din gospodărie sunt dezinfectate.

Cel mai recent caz până acum de pestă porcină africană pe teritoriul ţării a fost confirmat într-o gospodărie din satul Ursoaia, raionul Căuşeni, în luna martie.

ANSA solicită proprietarilor de porci să informeze urgent structurile din teritoriu  în cazul îmbolnăvirii, pierii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite