Filip: Sperăm ca în luna august să avem un oficiu NATO la Chişinău; neutralitatea Moldovei nu înseamnă izolarea ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Privesc.eu
FOTO Privesc.eu

Premierul Pavel Filip a declarat, vineri, că speră ca oficiul NATO la Chişinău să fie deschis în curând, singurele probleme fiind acum doar de ordin tehnic, el adăugând că neutralitatea declarată a Moldovei nu presupune izolarea ei pe plan internaţional.

”Nu avem nicio dificultate la Chişinău cu deschiderea aici a unui oficiu NATO. Am spus acest lucru în nenumărate rînduri şi atunci când am fost la Cartierul General al Alianţei Nord-Atlantice că neutralitatea Republicii Moldova nu înseamnă şi izolarea acestei ţări. Ne dorim şi vă asigur că vom avea în continuare o colaborare bună cu NATO”, a declarat Pavel Filip.

El a precizat că deschiderea oficiului depinde doar de finalizarea unor reapraţii la viitorul sediu. ”Sperăm că până în luna august vom avea un oficiu de legătură NATO la Chişinău”, a mai spus premierul Moldovei.

Preşedintele Igor Dodon a afirmat, în luna februarie, că deschiderea biroului de legătură NATO la Chişinău ar fi o provocare şi nu un ajutor în soluţionarea conflictului din Transnistria. De asemenea, liderul moldovean a ameninţat că va închide acest oficiu de la Chişinău.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite