Experţii din educaţie cred că numărul instituţiilor de învăţământ superior trebuie redus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul instituţiilor de învăţământ superior de stat trebuie redus – din 19 să rămână 7, iar cele 15 institute de cercetare ar urma să fie integrate în universităţile fuzionate, consideră experţii proiectului „Consolidarea autonomiei universitare în Moldova (EuniAM)”, parte a programului TEMPUS, susţinut financiar de către Comisia Europeană.

Coordonatorul proiectului, Romeo Ţurcan, a declarat, la o conferinţă de presă la IPN, că după restructurare urmează să rămână Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Academia de Studii Economice şi 3 universităţi regionale la Bălţi, Cahul şi Tiraspol. Analiza nu se referă şi la instituţiile private. Facultăţile şi cadrele din instituţiile care vor dispărea urmează a fi încadrate în instituţiile care vor rămâne.

În opinia experţilor, finanţarea universităţilor publice trebuie menţinută, dar banii ar urma să fie folosiţi mai eficient, pentru îmbunătăţirea procesului de învăţare şi predare, cercetare şi transfer de cunoştinţe.

Fuzionarea, potrivit experţilor, va permite lichidarea dublării inadecvate a disciplinelor, iar integrarea institutelor de cercetare în universităţi ar urma să contribuie la crearea unei culturi a cercetării.

EUniAM este un proiect de măsuri structurale, care îşi propune să contribuie la dezvoltarea şi consolidarea instituţiilor şi sistemelor educaţionale la nivel naţional în Republica Moldova şi este sprijinit financiar de către Comisia Europeană.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite