De ce cad balcoanele în Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oricine poate cădea din locul unde au fost tăiate rămăşiţele balconului prăbuşit de la etajul 6, pe strada Coca 18 din Chişinău Foto: Tudor Iovu
Oricine poate cădea din locul unde au fost tăiate rămăşiţele balconului prăbuşit de la etajul 6, pe strada Coca 18 din Chişinău Foto: Tudor Iovu

În timp ce un tânăr se zbate între viaţă şi moarte la Urgenţă, după ce-a căzut cu tot cu balconul de la etajul şase al unui bloc din Chişinău, administratoarea clădirii se plânge că e prea prost plătită ca să mai facă verificarea tehnică a imobilului.

Pretorul sectorului Buiucani al Capitalei, Valeriu Nemerenco, a constituit o comisie specială care inventariază toate balcoanele blocului de pe strada Eugen Coca numărul 18, unde doi tineri au căzut de la etajul şase, miercuri seara, din pricina unei avarii. Aceeaşi comisie va mai verifica şi starea blocurilor din tot sectorul, pentru a fi prevenite alte eventuale accidente.

„Vorbim despre blocuri vechi de 30-40 de ani. Construcţia în care a avut loc accidentul a fost ridicată în 1982 şi are o garanţie de 50 de ani. Am luat legătura cu reprezentanţii firmei de construcţii şi dacă se va dovedi că a fost o eroare din partea lor, vor achita serviciile pompierilor şi tratamentul tânărului internat la Urgenţă“, a spus pretorul Valeriu Nemerenco.

Balcoane cu probleme

Victimele care s-au prăbuşit cu tot cu balcon povestesc că în acel moment încercau să ia o plapumă pusă la uscat. Un bărbat a căzut pe asfalt şi se află acum în comă la Urgenţă, după ce-a suferit un politraumatism sever, o contuzie cerebrală gravă, contuzii ale organelor interne şi fracturi de antebraţ. Celălalt a rămas prins sub dărâmături, între etajele cinci şi şase.

„Am stat vreo 45 de minute cu o placă de beton pe mine, pe balconul de la etajul cinci, până m-au scos pompierii. Sârmele care susţin balconul au grosimea de vreo şase milimetri. Plăcile de beton sunt puse greşit. În timp ce-i aşteptam pe salvatori, auzeam cum se crapă podeaua sub mine“, ne-a mărturisit Mihai Cibotaru (25 de ani) care a scăpat teafăr din accident. Acesta locuieşte în chirie în apartamentul de două camera, de lângă hăul care se deschide la etajul şase, în locul balconului prăbuşit.

Fără verificări tehnice

Ceilalţi locatari susţin că, în afară de acoperiş şi faţade, nu au fost făcute niciun fel de reparaţii sau verificări tehnice. „Fiecare asociaţie de locatari îşi gestionează singură proprietatea. Accidentul a avut loc fiindcă oamenii nu ştiu să-şi întreţină balcoanele. Îşi usucă rufele acolo, iar apa care se scurge se infiltrează în beton şi-n armătură, care rugineşte. A fost şi vremea de-afară, ba îngheţ, ba dezgheţ şi structura a cedat“, a spus Radu Blaj, vicedirectorul Direcţiei Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare de la Primăria Capitalei.

Şeful adjunct al Inspecţiei de Stat în Construcţii, Veaceslav Potop, susţine că n-a primit nicio solicitare de la administraţia blocului privind starea balcoanelor. „În mod normal, ar trebui să fie făcute verificări periodice, însă nu am fost sesizaţi de administrator. Acum facem o evaluare a blocului şi vom vedea cine se face vinovat de acest accident“, se apără acesta.

Am surprins-o pe Maia Antoniu, administratoarea blocului, în timp ce fugea pe scări, de camerele de luat vederi. Aceasta susţine însă că primeşte prea puţini bani ca să mai verifice starea clădirii în care locuieşte. Ne arată şi alte balcoane dezafectate, dar recunoaşte că n-a luat nicio măsură în privinţa reparării lor. „Sunt administrator din 2005. N-am solicitat niciodată să fie verificate balcoanele. De 800 de lei, cât primesc, nu pot să verific starea fiecărui balcon“, a reacţionat aceasta.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite