COVID-19 în R. Moldova. 165 de pacienţi se află în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus Republica Moldova

Din totalul de 1.560 de persoane infectate cu COVID-19 în Republica Moldova, 165 de pacienţi se află în stare gravă, iar alţi 429 sunt în stare de gravitate medie. De asemenea, 12 persoane au fost conectate la respiraţie asistată.

Până la ora actuală, 94 de pacienţi au fost vindecaţi, iar 30 de persoane, printre care trei medici şi cinci cetăţeni din regiunea transnistreană, au decedat. 165 de pacienţi se află în stare gravă, iar 429 în stare de gravitate medie. 12 persoane se află la respiraţie asistată. 

Situaţia este alarmantă în special în Soroca şi Ştefan Vodă, raioane aflate în carantină, unde în total au fost înregistrate 363 de cazuri de COVID-19. Nici Chişinăul nu stă mai bine la acest capitol - 486 de cazuri de COVID-19. Urmează regiunea transnistreană - 115 de cazuri, Hînceşti - 57, Orhei - 53, Făleşti - 55, Cahul 42, Ialoveni - 34, Căuşeni, Taraclia - 15, Străşeni - 14 etc. 

Bilanţul total al lucrătorilor medicali infectaţi cu COVID-19 în R. Moldova este de 415, printre care: medici - 100 de cazuri, asistenţi medicali - 135, felceri - 25, paramedici - 1, farmacişti - 7, personal auxiliar - 114 persoane. Cei mai mulţi fiind angajaţii spitalului raional şi asistenţei medicale urgente din Soroca - 96, Ştefan Vodă - 46, Glodeni - 20. 16 cazuri de infectare au fost confirmate rândul angajaţilor Spitalului Clinic Republican din Chişinău, iar 9 din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie. 

Din 1.560 de cazuri de COVID-19 confirmate în R. Moldova, în 121 de cazuri este vorba despre importul de COVID-19 (Italia, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Ucraina, Rusia, România, Germania, Belarus şi Cehia). În 1.439 de cazuri vorbim de transmitere locală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite