Iohannis, despre incidentul din Parlament, dintre Dan Vîlceanu şi Florin Roman: „Avem evenimente nedorite, made in România”

0
Publicat:

Preşedintele Klaus Iohannis a comentat, marţi, 22 mai 2024, incidentul în care Dan Vîlceanu şi Florin Roman s-au luat la bătaie în Parlament, spunând că este un eveniment incalificabil.

Deputatul liberal Florin Roman l-a acuzat marți pe Dan Vîlceanu (deputat neafiliat, fost PNL) că l-a „agresat fizic” și că „în mod golănesc” l-a lovit cu genunchiul în nas. O cameră de supraveghere din Parlament a filmat incidentul, iar Dan Vîlceanu pare că îl și mușcă de nas pe fostul său coleg de partid.

Florin Roman vs. Dan Vîlceanu. FOTO captură video
Florin Roman vs. Dan Vîlceanu. FOTO captură video

Avem evenimente nedorite, din păcate, made in Romania. Este incalificabil evenimentul de ieri, din Parlamentul României. Câteodată știți că am mai văzut la televizor în alte țări cum în Parlament se încearcă lămurirea unor chestiuni prin violență fizică. Nu am crezut că o să văd vreodată în Parlamentul României așa ceva, dar uite că am văzut. Este incalificabil și sper că rămâne un incident absolut singular”, a declarat Iohannis la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

„Astăzi am trăit un momement prin care nu credeam ca voi trece vreodată într-o lume civilizată”, a declarat deputatul PNL, Florin Roman, într-o postare publicată pe Facebook.

Ulterior au apărut și imagini de la altercația dintre cei doi, iar Florin Roman a mers la Institutul de Medicină Legală pentru a obține un certificat medico-legal și a anunțat că va face plângere penală împotriva lui Dan Vîlceanu.

Ciucă cere conducerii Camerei Deputaților să ia măsuri

La rândul său, președintele PNL și șef al Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis pe rețeaua de socializare un mesaj în care a condamnat folosirea violenței fizice. 

„Violența fizică este de neacceptat, cu atât mai mult cu cât se întâmplă aici, în Palatul Parlamentului. Am fost trimiși aici de oameni, ca să lucrăm pentru ei și pentru interesul comun al societății. Avem datoria morală de a da un exemplu de comportament decent și civilizat, cu respectarea regulilor. Cum putem face mai bine pentru țară și pentru români dacă nu putem respecta reguli de bază? Atacul asupra domnului Florin Roman arată măsura unei lipse de caracter și conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu, condamnabilă și inacceptabilă. Cer conducerii Camerei Deputaților să ia măsurile necesare în această situație”, scris Nicolae Ciucă.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite