Cazul celor trei copii din Cantemir care au murit intoxicaţi cu insecticide. Silvia Radu: Ambulanţa a ajuns în 7 minute, însă părinţii au refuzat spitalizarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO parlament.md
FOTO parlament.md

Ambulanţa a ajuns la familia din Flocoasa, raionul Cantemir, în şapte minute, însă părinţii au refuzat spitalizarea, semnând un act prin care şi-au asumat responsabilitatea pentru consecinţele care pot surveni. Despre aceasta a anunţat ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Silvia Radu, citată de IPN.

Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, în cadrul unei conferinţe de presă, Silvia Radu a declarat că Ministerul investighează acest caz tragic. Trei copii şi-au pierdut viaţa, preventiv din cauza unei intoxicaţii cu fosfit de aluminiu, iar doi adulţi sunt spitalizaţi în stare stabilă. Potrivit Silviei Radu, automedicaţia este periculoasă, iar când este vorba despre copii adulţii trebuie să fie şi mai responsabili.

„Este foarte trist când avem situaţii atât de grave şi sperăm că părinţii vor mai conştienţi pe viitor şi vor apela la ajutorul medical în situaţii de urgenţă”, a spus ministra.

Şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor anunţă că s-a autosesizat pe marginea cazului de intoxicaţie. Imediat, după parvenirea informaţiei, specialiştii Direcţiei raionale, în comun cu reprezentanţii altor structuri, s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că în gospodărie erau păstrate 7-8 tone ne grâu. La fel, s-a constatat că a fost aplicată o doză sporită de fumigant, măsurile de protecţie fiind ignorate.

Două surori, de patru şi 11 ani, şi verişorul lor, de opt ani, au murit luni, 30 octombrie, la spital. Bunica copiilor şi mama celor două fete rămân internate în Secţia toxicologie a Spitalului „Sfântă Treime” din Chişinău. Starea celor două femei este stabilă.

Potrivit versiunii preliminare, familia s-a intoxicat după ce a inhalat vapori de insecticid. Totul s-ar fi întâmplat după ce bunelul celor trei copii a prelucrat grâul cu fosfit de aluminiu, o substanţă extrem de toxică, iar cerealele au fost aduse în verandă, lângă camera în care dormeau copiii.

Duminică seara, a fost chemată ambulanţa, dar  membrii familiei nu au mers la spital. Au făcut-o doar luni dimineaţa, când cea mai mică dintre fete intrase deja în stop cardiac şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. La scut timp, a pierdut lupta pentru viaţă şi sora mai mare, de 11 ani. Băiatul de 8 ani a fost transferat de urgenţă la Chişinău, în stare critică, dar s-a stins în seara aceleiaşi zile.   

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite