Aripa tânără a Partidului Popular European din Moldova şi-a constituit o organizaţie. Ce îşi propune aceasta
0Tinerii susţinători ai Partidului Popular European din Moldova (PPEM) şi-au constituit o organizaţie proprie. Ei îşi propun să devină cea mai puternică organizaţie politică de tineret din Europa de Est, transmite IPN.
Din cei trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte, a fost ales Ion Ranga, masterand la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, care în discursul său a asigurat că va depune toate eforturile posibile pentru ca TPPEM să devină cea mai puternică organizaţie de tineret din Europa de Est.
La finalul congresului, a fost prezentat Manifestul TPPEM, care vine cu un apel către toţi tinerii din Moldova de a se implica activ în viaţa social-politică a ţării. Echipa TPPEM îşi propune să devină cea mai atractivă organizaţie politică de tineret din Moldova, care să consolideze tinerii în jurul ideii de integrare europeană.