Anatol Şalaru: Vom renunţa treptat la militarii în termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alexandru Tarlev
FOTO Alexandru Tarlev

Ministrul Apărării, Anatol Şalaru, anunţă reforme importante în Armata Naţională, cum ar fi renunţarea la militarii în termen şi modernizarea forţelor armate cu ajutorul NATO. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika”de la „Publika TV”, transmite IPN.

„Treptat vom renunţa la militarii în termen. Vom avea doar militari prin contract. Până atunci trebuie să ridicăm valoarea militarilor prin ridicarea salariilor şi a pachetului social”, a precizat Şalaru.

Ministrul Apărării a mai comunicat că una din priorităţile sale este şi modernizarea Armatei Naţionale. „Avem o ocazie unică de a moderniza armata. NATO va recomanda ţărilor membre să contribuie la modernizarea armatei noastre. Dar avem nevoie de o nouă strategie de apărare naţională, iar aceasta întârzie să apară”, a spus Şalaru.

Ministrul moldovean al apărării şi-a reiterat poziţia privind retragerea militarilor ruşi din Transnistria şi înlocuirea lor cu pacificatori sub mandat ONU. În acelaşi context, Şalaru s-a arătat convins că Armata Naţională poate să riposteze unui eventual atac armat din partea Transnistriei. „Avem destule forţe pentru a putea opri un atac din partea trupelor ilegale din Transnistria. Dar trebuie să aducem pacificatori sub mandat ONU în Transnistria, iar pe cei ruşi să-i trimitem acasă. Dacă nu am fi avut armată rusă pe teritoriul ţării, nu ar fi fost o problemă aderarea la NATO. Neutralitatea noastră este falsă”, a declarat ministrul.

Anatol Şalaru a dat de înţeles că va demisiona dacă i se vor pune piedeci în realizarea planurilor. „În momentul când mi se va cere să mă schimb ca să fiu pe placul cuiva, o să aleg să plec din funcţie”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite