Încă o persoană, răpusă de COVID-19. Bilanţul deceselor cauzate de coronavirus a urcat la 69 în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
covid

Un bărbat de 47 ani, din Ceadîr-Lunga, a pierdut lupta cu COVID-19. Acesta a fost internat la Institutul de Medicină Urgentă pe 14 aprilie, în stare extrem de gravă. El mai suferea de pneumonie interstiţială bilaterală, evoluţie gravă, şi de boală renală cronică.

Până la ora actuală, au fost înregistrate 69 de decese cauzate de COVID-19, dintre care cinci decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în paisprezece cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei. 

Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 2.548, dintre care 478 de pacienţi au fost vindecaţi. 212 de pacienţi se află în stare gravă, iar 558 sunt în stare de gravitate medie.

Bilanţul total al lucrătorilor medicali infectaţi cu COVID-19 în R. Moldova este de 635, printre care: medici - 158 de cazuri, asistenţi medicali - 204, felceri - 44, paramedici - 1, farmacişti - 11, personal auxiliar - 180 persoane. 47 de lucrători medicali au fost vindecaţi,

Situaţia este alarmantă în special în Soroca, Ştefan Vodă şi Glodeni, raioane aflate în carantină, unde în total au fost înregistrate 602 de cazuri de COVID-19. Nici Chişinăul nu stă mai bine la acest capitol - 730 de cazuri de COVID-19. Urmează regiunea transnistreană - 322 de cazuri, Edineţ - 103, Făleşti - 105, Orhei - 77, Cahul - 76, Hânceşti - 46, Ialoveni - 54,  Căuşeni - 67, Bălţi - 34 etc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite