20 de membri ai unei grupări criminale au fost reţinuţi în Moldova şi Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii au pornit o cauză penală pe numele celor 20 de persoane
Oamenii legii au pornit o cauză penală pe numele celor 20 de persoane

20 de persoane au fost reţinute într-un dosar de şantaj şi estorcare de bunuri şi bani de la şoferii de microbuze care transportau colete în Italia.

Operaţiunea s-a desfăşurat atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în Italia, şi a implicat câteva sute de carabinieri italieni, poliţişti moldoveni şi ofiţeri ai Serviciului de Informaţii şi Securitate.
Este prima operaţiune de acest gen iniţiată cu un stat al Uniunii Europene, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General de Poliţie, activitatea grupării criminale a ajuns în vizorul oamenilor legii încă în 2007.  S-a stabilit că membrii grupării criminale moldoveneşti s-au retras în spaţiul Uniunii Europene, unde au consolidat o structură cu subordonare ierarhică pe verticală. Activitatea de bază a membrilor grupării a fost de a acumula venituri în vistieria criminală, aşa-numitul „obşeac“, ca urmare a infracţiunilor comise.

Organizaţia criminală era condusă de hoţul în lege Patron. Sub patronajul acestuia au fost numiţi „supraveghetori”  în mai multe ţări şi regiuni din Uniunea Europeană. La rândul lor,  „supraveghetorii” aveau în subordine diferite grupări mai mici, care activau în diferite oraşe şi localităţi.

Pe marginea acestui caz, în Republica Moldova este pornită o cauză penală pentru „crearea şi conducerea unei organizaţii criminale“, iar în Italia acţiunile ilegale au fost calificate ca „apartenenţă la grup de tip mafiot“. Pentru Italia este primul dosar de aşa gen, în cadrul căruia sunt cercetaţi cetăţeni ai Republicii Moldova.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite