Spăcelul de Sălaj, model pentru iile de astăzi. Cum topeau sătencele cânepa pe rouă, pentru a-şi decora cămăşile tradiţionale

Spăcelul de Sălaj, model pentru iile de astăzi. Cum topeau sătencele cânepa pe rouă, pentru a-şi decora cămăşile tradiţionale

Etnograful Olimpia Mureşan le oferă vizitatorilor detalii despre porlog FOTO MJAI Zalău

O colecţie impresionantă de cămăşi tradiţionale femeieşti specifice Sălajului există în patrimoniului Muzeului Judeţean şi Istorie şi Artă (MJIA) Zalău. Cea mai veche piesă datează de acum aproape două secole.

Ştiri pe aceeaşi temă

Muzeul Judeţean Zalău se poate lăuda cu o colecţie de invidiat: peste 500 de cămăşi vechi şi foarte vechi, din toate zonele judeţului Sălaj. Majoriatea pieselor au ajuns în depozitele instituţiei prin anii 1960-1970, graţie demersului făcut de etnograful Augustin Goia, care s-a ocupat de achiziţia preţioaselor piese vestimentare de la oamenii din satele sălăjene. Colecţia a fost completată de-a lungul anilor, prin noi achiziţii, dar şi cu piesele primite ca donaţie.

Pentru a o pune în valoare, Muzeul a prezentat cele mai reprezentative piese într-o expoziţie temporară ce poate fi vizitată până în luna septembrie, la Galeriile de Artă “Ioan Sima” din Zalău. “Ideea organizării acestei expoziţii a pornit de la faptul că tot mai mult în ultimul timp ia, cămaşa tradiţională, cea mai importantă piesă a costumului tradiţional a fascinat deopotrivă pictori, fotografi, designeri. Toţi aceştia s-au inspirat, au promovat-o şi a fost tot mai mult pusă în valoare, este momentul să ne arătăm şi noi comorile”, subliniază curatorul expoziţie, etnograful Olimpia Mureşan, din cadrul MJIA Zalău.

Strai de sărbătoare
“În Sălaj, cămăşii femeieşti nu i s-a spus niciodată ie. Ea era cunoscută ca spăcel sau vizipcă, denumirea de cămaşă fiind atribuită doar cămăşii bărbăteşti. Veşmântul era purtat duminica sau în zilele de sărbătoare, la biserică, dar şi la joc, într-o perioadă pe care cu drag ne-o imaginăm din poveştile bunicilor”, explică sursa citată.

Cel mai vechi exemplar al colecţiei îl reprezintă o cămaşă din zona Bănişor, despre care muzeografii susţin că a fost croită acum aproape două sute de ani. Un alt detaliu ce o face specială îl reprezintă motivele decorative ţesute, şi nu cusute.

Piesa principală a portului popular
Potrivit etnografului sălăjean, în cadrul portului femeiesc tradiţional, cămaşa a constituit întotdeauna piesa principală, păstrând de-a lungul unei perioade lungi elemente arhaice: elemente de croi, tehnici de decorare, ornamentică. “Portul este unul dintre criteriile de bază care diferenţiază costumul popular, iar principalul purtător de mesaj al particularizării şi al identificării zonale este, evident, cămaşa femeiască. Poate că şi femeile, cu dorinţa lor de a fi deosebite, unice şi, bineînţeles, frumoase, au contribuit la aceasta diversitate fantastică”, consideră Olimpia Mureşan.

Utilizând diverse cantităţi de pânză ţesută în gospodărie din cânepă şi bumbac, tehnici şi motive decorative diferită, cămăşile din Sălaj prezintă o mare diversitate, fiind reprezentative pentru comunităţile din care provin. În ceea ce priveşte croiul, în Sălaj, cămaşa femeilor era de doar două categorii: spăcelul cu guler şi gură şi spăcelul cu platcă.

Spăcelul cu guler şi gură
Spăcelul cu guler şi gură era croit din două foi de pânză cusute în mijlocul feţei. Foile trec drept peste umăr, fără cusătură, iar gura cămeşii se formează din marginile celor două foi unite în faţă. Gura cămeşii numită “chept” este întărită cu două rânduri de “călcături”, iar decorul principal este plasat pe umăr cunoscut ca tărcătură pe umăr. Ornamentaţia este dată de încreţituri, cusăturile decorative (romburi şi triunghiuri) sunt înşirate liniar.
“La gât, spăcelul este încreţit cu creţele mânânţele, prinse în gulerul confecţionat dublu, cu o cusătură pe muchie numită “cârchitoreşte”. Aceleaşi cusături apar şi la umeri şi la pumnăşei (manşete)”, explică reprezentantul Muzeului Judeţean.

Potrivit spuselor sale, mâneca largă, încreţită sus este prinsă de umărul cămeşii, în partea de jos fiind la fel de încreţită şi prinsă într-o manşetă dreaptă cu fentă, pumnăşei la gură, încheiată cu nasturi. Sub braţ se introduce puiul de spăcel, un pătrăţel de pânză de circa 8-10 cm, prin care se lărgeşte cămaşa. De regulă mâneca este ornamentată pe verticală de la umăr la manşetă, unde ornamentul este mai dens, iar pe margine are prinşi colţişori de cipcă (dantelă). Gulerul este drept, susţinând încreţiturile cămeşii, ornamentat cu motive mărunte, în timo ce cusătura de unire a gulerului cu cămaşa este mascată de cusături numite “împiestrituri”.

Spăcelul cu platcă
Formă mai recentă a cămăşii femeieşti, spăcelul cu platcă, după cum îi spune şi denumirea, prezenta platca, adică un dreptunghi format dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară în faţă şi spate. Obiectul vestimentar este răscroit la gât în formă rotundă, are mânecă încreţită şi sus, şi jos, terminată într-un volan numită fodră. De platcă se prindea partea de jos a cămăşii.

Fata nu se putea mărita dacă nu ştia să facă o cămaşă
Nu exista femeie care să nu cunoască etapele realizării unui spăcel. Pentru că, spune etnograful, femeia nu se putea mărita dacă nu ştia toarce, ţese sau croi o cămaşă: “Femeia a amestecat încă de-atunci, deodată cu materialele şi culorile folosite, tot sufletul, toată dragostea şi toate lacrimile ei. În fiecare cămaşă se vede amprenta lăsată de fiecare femeie în parte”.

Dacă la capitolul croi, cămăşile femeieşti erau de doar două categorii, în ceea ce priveşte modul de decorare, acesta ţinea de imaginaţia şi talentul fiecărei femei în parte. Aşa se face că nu găseai două cămăşi identice. De altfel, motivele decorative reprezentau elementele de rezistenţă, oglinda talentului şi a simţului artistic al femeii. “Fiecare îşi dorea să o decoreze cât mai frumos, cât mai colorat. Dacă la început, cămăşile erau împodobite cu fir roşu şi negru, mai apoi femeile au apelat şi la alte culori”, precizează organizatorul expoziţiei.
Modul în care era decorată sublinia diferenţele de vârstă, ocaziile cu care urma să fie purtată, starea socială a femeii. În plus, determina compoziţia ornamentală a costumului, celelalte piese trebuind să se acorde ca epocă, vârstă, ornamentică, cromatică.

Cămăşi cusute cu cânepa topită pe rouă
Din dorinţa de a avea veşminte frumoase şi originale, femeile acestor locuri au căutat să fie mereu inovative. Aşa s-au născut cămăşile ale căror motive decorative erau realizate cu cânepa topită pe rouă.

Nu oricine îşi permitea o astfel de tehnică. Pentru că implica o tehnică complexă şi de durată, doar sătenii mai avuţi îşi permiteau să topeasă roua. Modul de lucru i-a fost explicat etnografului de către Florica Briscan, o localnică din satul Meseşenii de Sus: “Cine ave multă cânepă şi vroie să aivă haine nealcoşe, îşi topte cânepă pă rouă. Să culeje cânepa, să ciunta de rădăcină şi vârfurile să făce mănuşe şi să pune în rouă. O întinde pă jos pă rât. Ie să înnegre: zâua o băte sorile, noptea să uda di la rouă. Când să înnegre pă o parte să întorce pă ceielaltă parte. Cânepa să înnegreşte di la rouă. După aceie o băgai la meliţă ca pă ceielaltă, o trece prin hecelă şi făce fuiorul, apoi să torce. Iera sură, aceie aşe rămâne până-i lume, oricât o spălai, nu-şi schimba culoarea. Cu firu ăla sur să cose pă cămeşi şi pă lipideauă”.

Fiecare Vale, cu stilul propriu
Întrucât Sălajul a fost o zonă de interferenţă, modelele de cămăşi variau foarte multe de la o Vale la alta. Spăcelul codrenesc de pe Valea Someşului avea pieptul şi mânecile cu încreţele, ornamentate cu broderie făcută cu acul, în forme geometrice, iar mânecile se terminau în pumnăşei.

Pe Valea Barcăului, mânecile erau creţe şi strânse deasupra umerilor şi la încheietura mâinii. Tăietura de la baza gâtului se prelungea pe piept cu un dreptunghi frumos ornamentat, despărţit în două registre prin bumbi coloraţi. Pe Valea Agrijului,cămaşa avea mâneci cu fodre largi, generate de utilizarea brăţării cusute peste creţuri, şi era închisă la guler cu şnur cu “chiutori”.

De-a lungul timpului şi datorită influenţelor culturale, cămaşa femeiască a suferit modificări de croi, tehnică şi motive decorative, însă, spune etnograful, “acestea au trecut întotdeauna prin filtrul gustului comunitar păstrându-se rolul de marcare a apartenenţei la comunitatea respectivă”.

Ciupagul sau porlogul - un element puternic identitar
Un element decorativ spectaculos în cadrul cămăşii tradiţionale femeieşti din zona etnografică Meseş a fost porlogul (denumit şi ciupag în zona Munţilor Apuseni). După cum afirmă Olimpia Mureşan, ciupagul este o porţiune trapezoidală, bogat ornamentată, executată peste creţuri mai ales în roşu şi negru. “Această lucrătură trapezoidală se realiza prin aplicarea unor motive, de cele mai multe ori, geometrice, peste muchiile creţurilor într-un sistem care purta numele de închingătureşte pe creţe sau trăsureşte pe creţele. Trapezul de mare efect decorativ a dat şi denumirea cămăşii: chemeşe cu porlog”, mai spune etnograful.

Partea superioară a porlogului se prindea sub bărbie cu un guler. Mânecile erau ample şi se terminau în partea de jos cu fodre încreţite şi ele şi strânse prin aceeaşi tehnică a încreţirii şi a cusăturii pe muchiile creţelor.
În timp, femeile au renunţat să mai realizeze acest trapez, întrucât era foarte greu de lucra, iar gura cămăşii a fost mutată în faţă.

“Cămaşa a fost înlocuită fie cu una cu mânecile foarte largi, croite direct din guler, pe Valea Barcăului, fie cu mânecile din umăr, în zona Meseş ori era croită pe lăţimea pânzei, iar locurile goale de deasupra umerilor erau completate cu petice. Renunţarea la ornamentica ciupagului a făcut ca ponderea cea mai mare în ornamentică să revină acum mânecilor şi umerilor”, adaugă muzeograful.

O etapă în evoluţia acestui tip de cămaşă a fost mutarea gurii cămăşii în faţă, fapt care a dus la dispariţia ciupagului - foarte greu de lucrat.

Vă mai recomandăm:

Patromoniul Sălajului, promovat online printr-o aplicaţie web cu şase jocuri

Cine sunt „Nimfele Dace“, tinerele care dansează fermecător şi fac cunoscută în Europa istoria antică a României VIDEO

Povestea artistului plastic care dă viaţă fierului cu ciocanul şi forja

Cum să prepari sarmale în frunze de leuştean şi lobodă. Secretele unei reţete delicioase

 
 

Cea mai veche piesă a colecţie are aproape două secole FOTO Andreea Vilcovschi

Imagini din aceeasi galerie
  • Cea mai veche piesă a colecţie are aproape două secole FOTO Andreea Vilcovschi
  • Porlogul era un element decorativ spectaculos şi greu de realizat FOTO MJAI Zalău
  • În Sălaj, cămaşa femeiască se numea spăcel sau vizipcă FOTO Andreea Vilcovschi
  • Prima cămaşă din dreapta este decorată cu cânepă topită pe rouă FOTO Andreea Vilcovschi
  • Spăcelul era motiv de fală în rândul femeilor FOTO Andreea Vilcovschi
  • Expoziţia poate fi vizitată până în luna septembrie FOTO MJAI Zalău
Distribuie imaginea
citeste totul despre: