Lumea celui mai bătrân morar din Transilvania

Publicat: 30.08.2013 19:45

Ultima actualizare: 11.08.2022 00:31

Pe frumoasele meleaguri ale Rezervaţiei Peisagistice Tusa-Barcău, din Sălaj, trăieşte cel mai bătrân morar din Ardeal, nea Gavril Tuns (91 de ani). Adevărul vă prezintă un reportaj minunat, în cadrul celei mai frumose campanii „Adevărul“ - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“.

O lume arhaică, ruptă parcă de realitatea agitată a momentului, cu peisaje uimitoare, cu oameni simpli, dar excepţionali. Este lumea în care se află Rezervaţia Peisagistică Tusa-Barcău, una dintre cele mai frumoase zone din judeţul Sălaj. Nu doar peisajele dau pitorescul zonei. Şi oamenii locului au un farmec aparte, emanat, probabil, şi de izolarea în care este cufundată zona şi de nevoia de a confrunta, prin forţele proprii, provocările vremii.

O poveste în sine o are baciul Gavril Tuns, din localitatea Tusa, despre care se spune că este cel mai vârstnic morar din Transilvania. La cei aproape 91 de ani ai săi, morarul continuă, cu stoicism, să îmblânzească apele Văii Tusei şi să le facă să-i slujească în gospodărie. Extrem de lucid şi de sprinten pentru cele mai bine de nouă decenii pe care le poartă pe tâmple, baciul Gavril şi-a făcut un nume în sat şi în zonă prin priceperea sa inginerească. A reuşit să-şi construiască, fără schiţe şi fără să ştie prea multă carte, moara de apă de la Tusa, printre ultimele rămase „în viaţă“ în Sălaj.

De altfel, moara din Tusa nici măcar nu este prima pe care a construit-o bătrânul. Tinereţea şi-a petrecut-o la Preoteasa, în comuna Valcău de Jos, tot într-o moară de apă construită de el. În anii ’80 s-a stabilit la Tusa, iar pentru că morăritul îi intrase în sânge, a luat-o şi aici de la capăt. A construit singur o moară cu care macină şi astăzi cereale pentru animalele din gospodăria sa, dar şi pentru vecini.

Baciul Gavril, „obiectiv turistic“

Pentru că s-a născut cu un har pentru inginerie, omul s-a gândit să nu irosească forţa apei doar pentru acţionarea mecanismelor morii, aşa că a pus la punct un sistem care transformă această forţă în energie electrică, pe care o foloseşte, apoi, la un circular cu care face cherestea.

„E mare păcat, însă, că nimeni nu i-a moştenit talentul şi nimeni nu îi va duce mai departe moara, după ce el nu va mai fi“, spune Florian Bonţe, primarul comunei Sîg, din care fac parte satul Tusa şi rezervaţia naturală din zonă. Primarul spune că bătrânul nu a avut copii şi chiar şi soţul nepoatei soţiei, care ar fi putut învăţa de la el meşteşugul morăritului, s-a stins prea repede. Bonţe mai povesteşte că bătrânul din Tusa şi moara sa reprezintă un obiectiv turistic în sine, care îi atrage în special pe turiştii străini. „Am avut vizitatori olandezi şi americani. Toţi au fost impresionaţi de ceea ce au văzut acolo“, completează primarul Bonţe. Locul este cu atât mai impresionant cu cât moara de apă de la Tusa este printre ultimele funcţionale nu doar din Sălaj, ci şi din Transilvania.

Cei care vor să profite de faptul că bătrânul morar mai este încă în putere şi poate să le arate vizitatorilor ce ştie trebuie să ajungă în centrul localităţii Tusa, după care, pe drumul spre păstrăvărie, la vreo 300 de metri, vor da peste căsuţa simplă, dar îngrijită, în ograda căreia se găseşte moara de pe Valea Tusei.

Spectacolul Barcăului

Rezervaţia peisagistică Tusa-Barcău se întinde chiar în jurul locului în care se unesc versanţii împăduriţi ai Munţilor Plopiş din judeţele Sălaj, Bihor şi Cluj. Punctul în care teritoriile administrative ale celor trei judeţe se întâlnesc, situat pe Platoul Ponor, reprezintă şi o spectaculoasă zonă de belvedere, ce oferă o panoramă a văilor ce se întind spre zonele mai joase din jur.

Spectacolul creşte în intensitate pe măsură ce te apropii de locul de obârşie al Barcăului. Izbucul Mare, unul dintre izvoarele ce alimentează râul, iese din pământ în apropiere de locul unde se întâlnesc cele trei judeţe, iar numai după câteva zeci de metri, apele proaspăt ieşite la suprafaţă se prăvălesc la vale despletite în sute de şuvoaie peste un perete stâncos vertical năpădit de muşchi într-o cascadă cu o înălţime de aproximativ 10 metri. Rezultatul este un peisaj desprins parcă dintr-o poveste. De aici, apa îşi continuă traseul printre pereţi abrupţi, dând naştere mai multor cascade mici. Apoi, trece peste mai multe praguri de beton, ajunge în zona de şes, unde se domoleşte, şi, după un parcurs 134 de kilometri, ajunge în Ungaria, unde se varsă în Crişul Repede.

Izvoarele Barcăului se află la aproximativ 40 de kilometri de Zalău, pe drumul către Ciucea. Rezervaţia Peisagistică Tusa-Barcău a fost selectată ca sit de interes comunitar în cadrul reţelei ecologice europene „Natura 2000“. Este o rezervaţie naturală, de tip peisagistic şi forestier, constituită din şisturi cristaline acoperite cu conglomerate de gresii, argile şi nisipuri, fiind întinsă pe o suprafaţă de 13,43 hectare. Rezervaţia include un sector de pădure – făgete pure de dealuri şi făgete amestecate –, o zonă de pajişte, precum şi două izbucuri (izvoare de apă cu debit intermitent).

Spaţii de cazare în rezervaţie

Zona are locuri perfecte pentru campare, pe marginea celor două văi, cu posibilitate de a face baie în zilele toride de vară. Pentru cei cărora o noapte petrecută la cort le dă fiori, există şi varianta cazării la cabana Direcţiei Silvice. Pentru asta, însă, este nevoie de aprobare de la Direcţia Silvică Sălaj. O altă variantă de cazare este Centrul de Agrement „Izvoarele Barcăului“ (tabăra de la Tusa), aflat în administrarea Direcţiei pentru Tineret Sălaj. Preţul unei nopţi de cazare aici este de 20 de lei. O zi de cazare cu masă în regim de catering este de 62,5 lei.

Biserica dintr-un singur gorun

Odată ajuns în zonă, călătorul trebuie să viziteze şi cele două biserici de lemn – monumente istorice – din împrejurimi. Despre biserica de lemn din Sîrbi (foto), ridicată în 1707, bătrânii satului povestesc că la construirea ei s-a folosit doar un singur lemn de gorun. Lemnul a fost tăiat şi adus dintr-o pădure numită Goronet. În 1956, turnul bisericii a fost distrus în urma unui trăsnet, ce a luat şi viaţa clopotarului. După acest eveniment, clopotniţa a fost mutată în altă parte până când
sătenii au reparat turnul, scurtându-l.

O biserică de lemn este şi la Tusa, momentul ridicării ei nefiind cunoscut cu exactitate. Se estimează, totuşi, că ea ar fi fost ridicată în al treilea deceniu din secolul al XVIII-lea. După cum e obiceiul în satele sălăjene, interiorul şi exteriorul locaşului au fost pictate în întregime. În apropiere, se află şi o peşteră cu un bolovan mare la intrare despre care una dintre legendele locului spune că s-a desprins şi a strivit o familie întreagă – soţ, soţie şi cei doi copii – şi carul cu boi în care se aflau cu toţii. Se mai spune şi că dacă te târăşti pe burtă o vreme, la un moment dat, în interiorul peşterii vei da de o galerie mare şi frumoasă.

O altă legendă locală vorbeşte despre o casă bântuită. Povestea pleacă de la o femeie despre care se spunea că
l-ar fi avut ca slugă pe „necuratul“. Acesta trebuia să asculte poruncile stăpânei sale şi s-o slujească fără crâcnire. Spre bătrâneţe, femeia n-a mai fost în stare să-l stăpânească şi, pentru a se feri de rele, a hotărât să-l vândă. Cum o astfel de creatură nu se putea vinde oricum, a hotărât să-l vândă sub forma unui cal. După ce a schimbat mai mulţi stăpâni, „necuratul“ ascuns în trupul unui cal s-a întors la vechea locuinţă, unde a găsit doar o casă goală, pentru că femeia murise între timp. Se spune că, din acel moment, locuinţa este bântuită de sluga care nu şi-a mai găsit stăpâna. Zona este cunoscută atât pentru peisajele pitoreşti, cât şi pentru păstrăvii din apele văilor din rezervaţie. Pentru cei care nu se pricep la pescuit, în apropiere se află Păstrăvăria Tusa.

Două variante de traseu

Dinspre Zalău, la Tusa se ajunge pe Drumul Judeţean 191 C, până la Crasna. Drumul este bun, fiind recent reabilitat, până la ieşirea din Crasna. De aici, la prima intersecţie se virează la dreapta, către Sîg, pe DJ 191 D până la Tusa. Dacă până la Sîg drumul este cât de cât practicabil, de aici până în apropiere de Tusa urmează o porţiune de drum accidentat. Se poate ajunge la Tusa şi dinspre Cluj, pe E 60. Din Ciucea se ia spre Vânători, de unde mai sunt de parcurs 10 kilometri pe un drum pietruit, nerecomandat maşinilor cu gardă mică la sol.