Fostul primar din Jibou, urmărit de ghinion. Tribunalul Sălaj nu-l scapă de control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii jibouani s-au pronunţat pentru a treia oară în favoarea scoaterii de sub control judiciar a fostului primar FOTO Adevărul
Judecătorii jibouani s-au pronunţat pentru a treia oară în favoarea scoaterii de sub control judiciar a fostului primar FOTO Adevărul

Edilul nu a apucat să se bucure prea mult de vestea că a scăpat de control judiciar, pentru că instanţa sălăjeană a considerat că se impune păstrarea acestei măsuri preventive.

Eugen Bălănean, fost primar în Jibou, a fost scos de sub control judiciar în urmă cu o săptămână de către magistraţii din oraşul pe care l-a condus între 2008 şi 2015. A fost pentru a treia oară când judecătorii jibouani au pronunţat o astfel de soluţie, însă şi de această dată, în urma contestaţiei formulate de către procurori, instanţa superioară a desfiinţat decizia şi a dispus menţinerea măsurii preventive.

Trimis în judecată, în luna martea a acestui an, pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, şi o infracţiune de conflict de interese, Bălănean este acuzat că în calitate de primar, a dispus plata unor lucrări de întăbulare pentru un teren de 28 de hectare, aflat în proprietate privată, teren pe care ulterior l-a achiziţionat.

Bălănean are la activ, din 2015, o condamnare de un an de închisoare cu suspendare condiţionată, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce a semnat contracte de furnizare a cornurilor pentru elevi cu o brutărie din oraş, la care fiul său era acţionar. Această condamnare l-a costat fotoliul de primar, edilul fiind revocat din funcţie, anul trecut, prin ordin al prefectului.
Pe parcursul cercetărilor din cel de-al doilea dosar, el a petrecut luna mai 2015 în arest la domiciliu, pentru ca în 25 iunie 2015 să fie plasat sub control judiciar.

Vă mai recomandăm:

Un dosar de evaziune fiscală, minge de ping-pong între judecători şi procurori

Primar condamnat la închisoare cu suspendare după ce a dispus plăţi către întreprinderea individuală a fiicei sale

Achitat de prima instanţă, un fost primar a fost condamnat de Curtea de Apel. Decizia este definitivă

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite