Cuplu din Vaslui dat în urmărire naţională, găsit din întâmplare în Sălaj. Cei doi soţi - decăzuţi din drepturile părinteşti din cauza drogurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie din Vaslui, dată în urmărire naţională, a fost depistată de poliţiştii sălăjeni pe raza judeţului nostru, după ce femeia a cauzat, sâmbătă, 20 septembrie, un grav accident de circulaţie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 10.00. M. Simona, o femeie în vârstă de 30 de ani, din Bîrlad, judeţul Vaslui, conducea un autoturism pe DN 1F, în localitatea Poarta Sălajului, când a accidentat o femeie de 24 ani din localitate, care a traversat drumul public prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, femeia a fost rănită grav. Poliţiştii au verificat în baza de date persoanele implicate în eveniment şi au constatat că şoferiţa şi soţul acesteia figurau ca persoane dispărute, urmărite naţional. Soţii erau însoţiţi de copiii lor minori, în vârstă de 1, respectiv 2 ani.


Pe numele soţilor, Tribunalul Vaslui a emis, în data de 16 iulie, o sentinţă civilă, prin care s-a dispus, prin ordonanţă preşedenţială, plasamentul în regim de urgenţă a copiilor la mătuşa paternală.
Poliţiştii au luat legătura cu Direcţia de Protecţie a Drepturilor Copilului Sălaj, iar mama şi cei doi copii au fost internaţi la Centrul de Servicii Multifuncţional Cehu Silvaniei.


Potrivit presei vlasluiene, cei doi părinţi provin din familii de intelectuali din Bîrlad, destinul lor fiind marcat, însă, de droguri. Pentru a-i scăpa de adicţia de halucinogene, familiile acestora i-au dus la mănăstiri, acestea reprezentând, de altfel, primele locuri în care poliţiştii i-au căutat după ce instanţa a decis să le ia copiii pe motivul că minorii nu ar beneficia de o îngrijire adecvată.


Citeşte şi Un tânăr de 19 ani urmărit internaţional pentru că fugea de închisoare, găsit aproape de casă


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite