Cum a dispărut fără urmă arhiva lui Iuliu Maniu. „Din unele documente ţigăncile îşi făceau cornete pentru seminţe“
0
Arhiva marelui om politic Iuliu Maniu, care cuprindea documente de o valoare istorică inestimabilă, a dispărut în mod misterios după cel de-Al Doilea Război Mondial.
În 1948, după desfiinţarea cultului greco-catolic de către regimul comunist, arhivele de la Mitropolia din Blaj, unde fuseseră depozitate ultimele documente istorice ale lui Iuliu Maniu, au dispărut în mod misterios. Este vorba despre acte importante pentru istoria României, frumos păstrate în lăzi, în lăcaşul de cult din judeţul Alba, de către Corneliu Coposu, omul de încredere al marelui politician naţional-ţărănist.
„Sora lui Corneliu Coposu, Flavia, îmi spunea că foarte multe documente au fost aruncate în râu, iar din unele documente ţigăncile îşi confecţionau cornete pentru seminţele pe care le vindeau pe stradă. Cert este că, la fel ca osemintele lui Iuliu Maniu, nici arhiva sa nu a fost regăsită nici până în ziua de astăzi“, subliniază istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Dar povestea documentelor lui Iuliu Maniu este mult mai complexă de atât. Să o luăm de la început.
Coposu, responsabil de arhiva sfinxului de la Bădăcin
Din 1937 şi până la arestarea din 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost secretarul politic al lui Iuliu Maniu, calitate în care i s-a dispus să aranjeze biblioteca şi arhiva naţional-ţărănistului. „Se întâmpla în vara lui 1938, după instaurarea regimului autoritar personal al lui Carol al II-lea, care desfiinţase partidele politice“, explică Marin Pop într-un articol publicat în „Caiete Silvane”.
Cu un astfel de autobuz a fost transportată arhiva lui Iuliu Maniu de la Bădăcin, la Blaj FOTO Arhivă Marin Pop
După cum însuşi Coposu mărturisea ulterior, arhiva a fost structurată în patru categorii, pe tematici şi respectând ordinea cronologică. Să le luăm pe rând. În prima categorie au fost cuprinse documentele ce făceau referire la lupta politică şi naţională a românilor transilvăneni înainte de Marea Unire. Coposu susţinea că era vorba despre documente foarte importante pentru istoria românilor, dând ca exemplu corespondenţa dintre Avram Iancu şi Simion Bărnuţiu. „Referitor la veridicitatea informaţiei că Maniu deţinea corespondenţa dintre Avram Iancu şi Simion Bărnuţiu şi la cum au ajuns documentele la Bădăcin, ar trebui să ne gândim doar la faptul că Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu, a fost cel care l-a adus pe unchiul său, Simion Bărnuţiu, de la Iaşi, pe ultimul său drum. Fiind grav bolnav, probabil că a adus de la Iaşi şi o parte a arhivei personale a lui Simion Bărnuţiu sau a recuperat-o ulterior“, consideră istoricul.
Tot în această categorie fusese încadrată corespondenţa dintre gruparea „activistă“ şi cea „pasivistă“din cadrul Partidului Naţional Român şi cea purtată de familia Maniu cu Ilie Măcelariu, Alexandru Mocioni, Ioan Raţiu, George Bariţiu şi Gheorghe Pop de Băseşti, şi care era păstrată în mape speciale.
Interogat de Securitate
A doua categorie de documente din arhiva lui Iuliu Maniu, despre care Corneliu Coposu a fost interogat în 1977 de către Securitate, conţinea acte din perioada în care Maniu fusese preşedinte al Consiliului Dirigent, organul executiv provizoriu al Transilvaniei. Unul dintre documentele preţioase la care avusese acces, conform propriilor declaraţii, era anteproiectul Rezoluţiei Marii Uniri, Constituţia provizorie a Transilvaniei.
În opinia cercetătorului ştiinţific Marin Pop, documentul în cauză face lumină în controversata problemă a regionalismului de care era şi încă mai este acuzat Iuliu Maniu. „Se afirmă, pe nedrept, că el a încercat la 1918 obţinerea doar a unei largi autonomii a Transilvaniei, or din documentul descoperit de către Corneliu Coposu reiese exact contrariul: democratul şi patriotul Iuliu Maniu dorea ca Unirea să se facă fără nicio condiţie din partea românilor transilvăneni. Că, din cauza comportamentului ulterior al unor politicieni din vechiul Regat, el a regretat că nu a pus condiţii constituie o altă problemă. Însă, în momentul realizării României Mari, Iuliu Maniu s-a poziţionat în mod categoric pentru ca Unirea să se realizeze fără condiţii“, subliniază Marin Pop.
„Unirea se face fără condiţii!!!“
Iată ce declara Seniorul, sub anchetă, în aprilie 1977, organelor Securităţii despre arhiva lui Iuliu Maniu, potrivit unui document păstrat în arhiva Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii:
„Subsemnatul Corneliu Coposu, domiciliat în Bucureşti, str. Mămulari nr. 19, sector 4, născut la 20.05.1914, fiul lui Valentin şi Aurelia, în legătură cu arhiva personală a fostului preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu, declar următoarele:
"Asupra componenţei respectivei arhive, pe sectoare de interes politic şi chronologic, am întocmit o amplă relatare, pe care am depus-o la Arhivele Statului, la Tov. Colonel Arimia, director în Arhivele Statului.
În legătură cu documentele care erau adunate în grupul «Consiliul Dirigent 1918-1920», relatez că în vara anului 1938, când subsemnatul aveam calitatea de secretar al lui Iuliu Maniu şi îl însoţeam pe preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc într-o scurtă vacanţă de câteva zile, petrecute la casa strămoşească din Bădăcin (jud. Sălaj), Iuliu Maniu m-a solicitat ca, profitând de zilele în care mă găseam acolo, să-i triez şi să-i orânduiesc biblioteca şi arhiva personală, lucru pe care l-am şi executat timp de trei-patru zile. Cu acest prilej, pe lângă multe documente de interes istoric (pe care le-am enumerat din memorie în relatarea amintită mai sus) am găsit o ciornă scrisă de mâna lui Vasile Goldiş (cu cerneală albastră) care era anteproiectul rezoluţiei ce urma să fie prezentată de Comitetul Naţional al Românilor din Ardeal şi supusă dezbaterii Marii Adunări Naţionale de la 1 Dec. 1918, de la Alba Iulia.
Pe această ciornă redactată de Vasile Goldiş erau inseminate cu cerneală violetă corecturile manuscrise făcute de Iuliu Maniu, cu mâna lui (scrisul îl recunoşteam). Deasupra primei file (filele aveau format de caiet şcolar) era scris de Maniu şi subliniat: «Unirea se face fără condiţii!!!». Textul iniţial era corectat în mai multe locuri, tot cu cerneală violetă. Din anteproiectul care în manuscrisul respectiv avea zece puncte rămăseseră, după corecturile făcute de Iuliu Maniu, 9 puncte (numerotate cu numere romane, prin corectarea punctelor 8, 9, 10, devenite 7, 8, 9, după suprimarea integrală a unui punct). Îmi amintesc că scrisul (cu cerneală violetă) lui Iuliu Maniu suprimase din textul anteproiectului scris cu mâna de Vasile Goldiş tot ceea ce putea fi interpretat ca condiţii ale Unirii. Nu aş mai putea reproduce exact textul suprimat. Am reţinut în esenţă că erau suprimate câteva stipulaţii procentuale, privind numărul de ardeleni cerut în diferite departamente şi un text privind menţinerea obligatorie legislaţiei ardeleneşti. Cerând atunci din curiozitate lămuriri lui Iuliu Maniu, acesta mi-a spus că s-a opus categoric, din principiu, oricărei condiţionări a Unirii, care trebuia să fie (şi aceasta trebuia să rezulte clar din rezoluţie) manifestarea unei dorinţe arzătoare, însufleţite şi integrale a Românilor din Ardeal, şi realizarea unui vis milenar şi orice reticenţă de ordin pragmatic ar fi fost o impietare a acestei realizări istorice. În continuare Maniu mi-a spus că după explicaţiile date, atât redactorul anteproiectului de rezoluţie, cât şi ceilalţi fruntaşi ai Partidului Naţional Român au fost cu totul de acord cu acest punct de vedere. În consecinţă, anteproiectul a fost întocmit şi prezentat Marii Adunări Naţionale, aşa cum a fost corectat de Maniu.
Aceste le declar susţin şi semnez
Bucureşti, 20 Aprilie 1977
Corneliu Coposu
Cota: ACNSAS, Fond Documentar, dos. D2, vol. 9, f. 211
Iorga l-a vizitat pe Maniu la Bădăcin
Documentele despre activitatea Partidului Naţional Ţărănesc erau structurate în cea de-a treia categorie a arhivei lui Iuliu Maniu îngrijite de Corneliu Coposu. Aici se găseau, printre altele, informaţii esenţiale despre fuziunile Partidului Naţional Român din Transilvania cu Partidul Conservator-Democrat, după moartea liderului Take Ionescu, şi fuziunea cu Partidul Naţionalist Democrat, condus de Nicolae Iorga. Într-un interviu acordat în 1991 jurnalistului Dan Manolache şi studiat de către cercetătorul sălăjean Marin Pop, Seniorul vorbea despre corespondenţa dintre Iorga şi Maniu, menţionând că în fiecare scrisoare, chiar şi în felicitările expediate cu prilejul sărbătorilor, marele istoric făcea referiri la interesul naţional. „Tot de aici aflăm o altă informaţie inedită şi anume că Nicolae Iorga a fost acasă la Iuliu Maniu, la Bădăcin, eveniment pe care nu îl găsim în presa vremii din Sălaj, deoarece scopul întâlnirii a fost acela de a negocia fuziunea dintre cele două partide. Această vizită, pe care noi o plasăm în perioada 1924-1925, când aveau loc negocierile de fuziune dintre cele două partide, era dovedită de o scrisoare de mulţumire pentru ospitalitate, pe care Nicolae Iorga i-a trimis-o lui Iuliu Maniu“, punctează Marin Pop.
Casa de la Bădăcin
În ultima categorie de documente din arhivă, Corneliu Coposu adunase actele din perioada 1928-1933, când Maniu a ocupat funcţia de prim-ministru în trei guverne, „o serie întreagă de lucruri absolut necunoscute privind frământările, privind contradicţiile dintre diferiţi componenţi ai guvernelor naţional-ţărăniste, în conflictul cărora Maniu trebuia să intervină ca arbitru“.
Salvată din calea horthyştilor, dispărută după război
După Dictatul de la Viena şi trecerea Ardealului sub ocupaţie horthystă, la indicaţiile lui Maniu, Coposu a mutat arhiva de la Bădăcin la Mitropolia de la Blaj. Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, ruşii au vandalizat arhivele de la Blaj, printre care se regăsea şi cea a lui Iuliu Maniu. „Aflând de acest act de profanare a memoriei lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu s-a deplasat la Blaj şi a pus din nou în lăzi ce a mai găsit din arhive. El mărturisea mai târziu că ruşii nu au fost interesaţi de hârtii, furând doar obiectele pe care le considerau de valoare: decoraţiile lui Iuliu Maniu, cadouri, bibelouri, amintiri, stilouri. Documentele au fost doar răvăşite de invadatorii sovietici“, menţionează cercetătorul ştiinţific. Însă ele aveau să dispară cu totul o dată cu venirea la putere a comuniştilor.
Relaţiile de familie Coposu-Maniu
llÎntre familiile Coposu şi Maniu au existat relaţii foarte apropiate, înlesnite de legătura de rudenie: Elena Bărnuţiu, verişoara lui Iuliu Maniu, era mătuşa lui Corneliu Coposu. În plus, Demetriu Coroianu, bunicul lui Iuliu Maniu, şi-a început cariera preoţească la Bobota, satul natal al Seniorului, iar fiica sa, Clara, mama lui Iuliu Maniu, s-a născut la Bobota, în 1842, potrivit istoricului sălăjean Marin Pop. Relaţiile dintre cele două familii au devenit şi mai strânse după ce Clara Maniu şi fiica acesteia, Cornelia, au fost arestate şi întemniţate de către autorităţile maghiare alături de preotul Valentin Coposu în închisorile din Ungaria.
Potrivit istoricului Marin Pop, în perioada dintre cele două războaie mondiale, membrii familiei Coposu mergeau frecvent în vizită la Bădăcin, prilej cu care preotul Valentin Coposu oficia slujbe în zilele de duminică în capela amenajată aici de către Cornelia, sora mai mică a lui Iuliu Maniu. Copiii familiei Coposu aşteptau cu nerăbdare vizitele acestea, pentru a se putea întâlni cu nepoţii lui Iuliu Maniu. „Se pare că de atunci, Iuliu Maniu a început formarea lui Corneliu Coposu, care, deşi era doar un copil, primea diverse însărcinări intelectuale din partea viitorului său mentor, precum aranjatul bibliotecii“, precizează istoricul sălăjean.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
