FOTO Explozia care a cutremurat un oraş întreg: un bloc distrus, doi copii ucişi, 19 familii lăsate pe drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bubuitură puternică a răsunat în cartierul zălăuan Dumbrava Nord în dimineaţa zilei de 14 septembrie 2007. Era semnalul unei tragedii ce avea să se producă, în clipele următoare, în blocul E 24.

Blocul E 24 din Zalău a fost ras de pe faţa pământului în 14 septembrie 2007 - într-o zi de sărbătoare creştină - Înălţarea Sfintei Cruci. De vină a fost - după cum au stabilit expertizele efectuate ulterior, o acumulare de gaze cauzată de o fisură la o conductă aparţinând E On. Gazele s-au acumulat la subsol şi în casa scării, dar au pătruns şi în apartamentele de la parter, iar în momentul în care unul dintre locatari a vrut să îşi aprindă flacăra de la aragaz pentru a-şi face o cafea - se întâmpla în jurul orei 8.00 dimineaţa - s-a produs nenorocirea: gazele acumulate au luat foc şi au produs o exlozie care a zguduit din temelii imobilul, care, inevitabil, a cedat. Printre cei care se aflau în apartamente în acel moment a fost şi Paul Sălăjan, un tânăr de 20 de ani, care a murit strivit sub dărâmături. Aceeaşi soartă a avut-o şi Diana Satmari, o copilă de numia 14 ani. De altfel, familia Satmari a fost dublu încercată de această tragedie, cealaltă fată, în vârstă de 12 ani, fiind şi ea grav rănită în deflagraţie.

Mai mulţi locatari au fost răniţi în explozie, iar cum blocul nu putea rămâne în picioare, s-a luat decizia demolării lui, cele 19 familii ce locuiau acolo rămânând, astfel, pe drumuri. Au fost cazate de Primăria Zalău într-un bloc ANL şi au pornit, apoi, într-un lung drum al proceselor împotriva companiei pe care şi oamenii, şi expertizele, o indicau drept vinovată: E On Gaz România. Prima decizie a fost dată în decembrie 2010, când Judecătoria Oradea a stabilit ca Ionel Vâlcu, fostul director al Centrului Operaţional Sălaj, să fie condamnat la şase ani de închisoare cu executare, iar Ovidiu Şuteu, şeful de district, la cinci ani de detenţie. Alţi patru angajaţi ai E-on Zalău, Ioan Cojan, Silviu Nerţan, Marius Mihai Hidan şi Alexandru Cosma, au fost condamnaţi atunci la închisoare cu suspendare.


Judecătoria a mai dispus, atunci, plata unor despăgubiri materiale şi morale pentru locatarii celor 19 apartamente distruse în explozia cauzată de acumularea de gaze de la subsolul blocului E 24. Astfel, fiecare familie ar fi trebuit să primească, în funcţie de bunurile declarate că ar fi fost în apartament în momentul exploziei, sume cuprinse între 150.000 de lei şi 230.000 de lei, totalizând, pe bloc, aproape un milion de euro. Cea mai consistenţă parte a despăgubirilor ar fi fost însă daunele morale. Instanţa prevedea ca fiecare din cele 35 de persoane adulte din bloc să primească 100 de euro pe zi, ca daune morale, din momentul producerii exploziei şi până la plata despăgubirilor.

Atât compania, cât şi cei şase angajaţi condamnaţi, au făcut recurs, iar Curtea de Apel Bihor a decis atât pedepse mai blânde, cât şi daune morale şi materiale în cuantum mai mic. Asfel, toţi cei şase inculpaţi au fost  condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de cinci ani. De asemenea, magistraţii au anulat, la recurs, daunele morale constând în 100 de euro, respectiv 50 de euro pe zi. Sentinţa a păstrat celelalte dispoziţii ale deciziei iniţiale, dată de Judecătoria Oradea. Astfel, pentru cele 19 apartamente distruse în deflagaraţie, sentinţa din decembrie 2010 prevedea despăgubiri materiale cuprinse între 67.000 de lei şi 222.000 de lei pe persoană adultă, plus o sumă cuprinsă între 2.500 de lei şi 15.000 de lei pentru fiecare copil.

Cu banii primiţi, locatarii - cea mai mare parte dintre ei - au pus mână de la mână şi şi-au reconstruit blocul pe vechiul amplasament.

Citeşte şi Proces fără sfârşit în cazul blocului explodat din Zalău

Locatarii din blocul distrus în explozia din 2007 lăsaţi să mai stea încă şase luni în locuinţele de necesitate

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite