Cea mai înaltă clădire din Zalău - un colos de sticlă în centrul istoric al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai înaltă clădire din Zalău este şi una dintre cele mai controversate, dat fiind faptul că ea a fost înălţată în centrul istoric al oraşului, contrastând în mod evident cu clădirile vechi din jur.

Cu o înălţime de aproximativ 40 de metri, sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj este cea mai înaltă clădire din Zalău, pentru a cărei construire a fost nevoie de nu mai puţin de 18 ani.

Construcţia colosului de sticlă ce domină centrul Zalăului a început în noiembrie 1992. Lucrările au fost întrerupte în 2005, din cauza faptului că antreprenorul general, firma ACI Porolissum SA Zalău, a intrat în faliment.

Construcţia a fost reluată în 2007 de către o altă firmă, SC Construcţii – Montaj SA Zalău, dar s-a derulat într-un ritm extrem de lent, în limita fondurilor alocate de Ministerul Finanţelor, ordonatorul principal de credite. Lucrările de construcţie au fost finalizate la mijlocul anului 2010, adică după aproape 18 ani de la demarare. Clădirea are subsol cu parcare pentru angajaţi, parter, mezanin şi opt etaje, însumând o suprafaţă utilă totală de 5.400 de metri pătraţi, la dispoziţia celor aproximativ 300 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj.

Valoarea investiţiei în clădire a ajuns la aproximativ 6 milioane de lei.

Fostul ministrul al Culturii Kelemen Hunor, dezgustat de colosul din sticlă

Construit chiar în mijlocul centrului istoric al Zalăului, imobilul este intens contestat de arhitecţi şi de oamenii de cultură. Chiar fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, prezent în 2010 în oraş la inaugurarea sediului Direcţiei Judeţene pentru Cultură, a apreciat că această clădire este „cel mai bun exemplu despre cum poţi să distrugi centrul istoric al unui oraş“.

Citeşte şi Ţi-ai recuperat taxa de poluare în instanţă? Ghinion! Statul ţi-a pregătit o surpriză

„Monumentul robinetului necunoscut” de la Zalău: un colos metalic ce aminteşte de comunism

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite