Ce rezultate au obţinut la interviu candidaţii la şefia caselor judeţene de asigurări de sănătate

Ce rezultate au obţinut la interviu candidaţii la şefia caselor judeţene de asigurări de sănătate

Doar o treime dintre cei înscrisi au ajuns până în etapa interviului FOTO Arhivă

Toţi cei 23 de aspiranţi la fotoliile de preşedinte-director general din casele judeţene de asigurări de sănătate din ţară au trecut cu brio proba interviului.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce au fost admişi la proba scrisă a concursului organizat de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru posturile de conducere vacante din casele judeţene, toţi cei 23 de candidaţi au trecut şi de interviu. Opt dintre ei - din judeţele Alba, Arad, Cluj, Iaşi, Maramureş, Satu Mare, Timiş şi candidatul pentru şefia Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti - au reuşit să obţină maximum: 100 de puncte.

Candidatul pentru fotoliul din Sălaj, Olga Stana, a primit 95 de puncte, după ce la proba scrisă a fost notată cu 80 de puncte. Stana a fost numită interimar al CAS Sălaj în septembrie 2015.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a scos la concurs toate cele 43 de posturi de preşedinte-director general de la casele judeţene, Casa de Asigurări Bucureşti, precum şi de la Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti. În total, 60 de candidaţi şi-au depus dosarele, însă doar 23 au ajuns până în etapa interviului.

Rezultatele interviului pot fi consultate pe www.cnas.ro

Mai puteţi citi:

Proba scrisă a eliminat concurenţa. Un singur candidat rămas în cursa pentru şefia Casei de Asigurări

„Bună. Numele meu este“, lecţia de curtoazie a englezilor. De ce este important ca asistentul medical să se prezinte pacientului

citeste totul despre: