Bani privaţi pentru condiţii mai bune în secţia de ortopedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
36 de paturi speciale au fost cumpărate cu banii multinaţionalei FOTO Consiliul Judeţean Sălaj
36 de paturi speciale au fost cumpărate cu banii multinaţionalei FOTO Consiliul Judeţean Sălaj

36 de paturi noi cu dotări tehnice aferente şi o paletă largă de accesorii sunt disponibile, de zilele acestea, la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, datorită unei finanţări oferite de Tenaris Silcotub.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Sălaj, sprijinul financiar acordat de TenarisSilcotub are o valoare de aproape 50.000 euro, sumă ce se regăseşte în cele 36 de paturi noi cu dotări tehnice aferente achiziţionate, dar şi accesoriile asigurate prin acest proiect, de la saltele antidecubitus, până la cadre ortopedice complete şi suporţi pentru perfuzie, pentru ridicare ori pentru buteliile de oxigen.

”Dotarea secţiei de ortopedie din Spitalul judeţean cu paturi şi echipamente speciale contribuie foarte mult la tratarea în condiţii dintre cele mai bune a unor afecţiuni specifice secţiei – de exemplu, cazurile care necesită imobilizări la pat, fracturile de bazin etc. Aşadar, pe langă confortul sporit oferit pacienţilor, acest proiect este de o importanţă deosebită pentru Spitalul judeţean pentru ceea ce înseamnă condiţii mai bune în tratamentul pacienţilor săi”, a declarat Laurenţiu Barna, managerul Spitalului de Urgenţă din Zalău.

“Pornind de la principiul „Ajută-i pe cei care se ajută singuri”, am ales sa ne aducem contribuţia la investiţiile masive şi eforturile susţinute pe termen lung ale autorităţilor; am pornit de la investiţia în sistemul de porţionare şi servire a hranei pentru pacienţi şi dotarea bucătăriei, am continuat cu programe de instruire pentru personalul spitalului, iar luna aceasta am finalizat investiţia în paturile speciale pentru secţia de ortopedie. Acest ultim proiect reprezintă un alt pas înainte în colaborarea cu Consiliul Judeţean şi Spitalul Judeţean, ce poate fi considerată un model de bună practică pentru parteneriatul public-privat, în beneficiul comunităţii,” a spus Michele Della Briotta, Preşedintele Consiliului de Administratie TenarisSilcotub.

Preşedintele Consilului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, salută acest nou proiect încheiat ”în cadrul parteneriatului pe care Consilul judeţean îl derulează cu TenarisSilcotub de câţiva ani buni, un parteneriat destinat comunităţii şi dezvoltării acesteia prin proiecte specifice care au contribuit şi contribuie de fiecare dată cu schimbări progresive şi benefice pentru oameni şi mediului cărora li se adresează şi în care sunt realizate. Parteneriatul nostru pentru sănătate şi Spitalul judeţean aflat în al 5-lea an de derulare, a contribuit serios şi responsabil prin diversele proiecte încheiate deja, şi sperăm – cele viitoare –, celorlalte acţiuni şi proiecte ale noastre urmărind să dăm o nouă faţă Spitalului judeţean în materie de infrastructură şi dotări şi de a oferi pacienţilor servicii şi condiţii cat mai bune de tratament şi cazare”.
 

Citeşte şi FOTO E posibil şi în România: spital ce oferă condiţii de nivel occidental, în care pacienţii mănâncă decent şi care în care există aer condiţionat în fiecare salon!

FOTO Cum se poate mânca decent într-un spital de stat din România

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite