Pastorala de Paşte a episcopului Huşilor: Atitudinea creştinilor ortodocşi de ocazie, distructivă şi contraproductivă

Episcopul Corneliu

Ca în fiecare an, în preajma marilor sărbători creştine, episcopul Huşilor, Corneliu, se adresează printr-o scrisoare pastorală vasluienilor. În mesajul în scrisoarea pastorală de Paşte episcopul Corneliu vorbeşte despre ”nefiresc, nerecunoştinţa, lipsa de compasiune, relativismul şi subminarea Bisericii”.

Iata scrisoarea pastorala adresată de Episcopul Huşilor la Învierea Domnului 2017. 

 Iubiţi fraţi şi surori, mărturisitori ai Învierii,

Credinţa noastră vie şi adevărată, ne dă puterea aşteptării învierii morţilor şi începutului vieţii fără de sfârşit. În realitatea zilnică în care omul de astăzi este supus atacului răului, a suferinţelor incurabile, a morţilor năprasnice, taina Învierii Domnului ne dă puterea biruinţei păcatului şi morţii. 

Omul nu a fost creat pentru moarte şi dispariţie, ci pentru viaţă şi nemurire. Alegerea şi neascultarea lui faţă de Dumnezeu au adus în lume „plata păcatului, care este moartea” (Rom. 6, 23). În ciuda progresului tehnic, informaţional, nefericitul om contemporan încearcă prin toate mijloacele să depăşească hotarul morţii şi al mormântului.

Succesul limitat al medicinii moderne, inducerea falsă şi perversă a ideii că omul poate şi stăpâneşte totul, în faţa dramei ultime a nefericitului om, care este necredinţa şi separarea de Dumnezeu, moartea a devenit prezenţa de netăgăduit a vieţii noastre. Noi venim în această lume pentru a gusta paharul morţii care este inevitabil, care va aşeza pe fiecare la locul ce-l merită, primindu-şi răsplata faptelor şi atitudinilor sale. În faţa îndoielilor, a nesiguranţei, indiferenţei izvorâte din necredinţă, omul a ajuns obiectul experimentelor altora ce-l stăpânesc, cu multe idealuri false şi perverse.

Zilnic ne confruntăm cu urmările căderii din harul mântuitor al credinţei şi al vieţii. Totul astăzi a devenit nefiresc, nerecunoştinţa, lipsa de compasiune, relativismul şi subminarea Bisericii, care ne învaţă că Hristos a murit pe cruce pentru a distruge răul, suferinţa şi mai ales moartea (1 Corint. 15, 26), fac ca atitudinea generală şi comportamentală a creştinilor ortodocşi de ocazie şi întâmplare, să fie una distructivă şi contraproductivă.

În această stare, ne întrebăm: mai au creştinii ceva de mărturisit lumii de astăzi? În condiţiile actuale ale distrugerii, compromiterii, insultei, calomniei, urii cultivate, bazate pe minciună împotriva Bisericii şi slujitorilor ei, tensiunile între vechi şi nou, astăzi şi mâine, timp şi ieşire din timp, indiferenţă şi problematizare, aşteptarea Învierii şi a vieţii, devine programul de viaţă şi mărturisire a creştinului conştient că devine mărturisitor al Învierii şi purtător al luminii în întunericul acestei lumi.
Bolnav de păcat, care este îndepărtare şi refuz conştient al lui Dumnezeu, omul, nu se poate vindeca prin puterile proprii. 

Niciodată un medic chirurg nu-şi va face singur operaţia necesară vindecării proprii! De aceea, Mântuitorul acceptă, El, cel drept, să moară pentru noi cei răi şi nedrepţi, Paştile nostru, al creştinilor ortodocşi, devine trecere de la suferinţă spre bucurie, de la moarte spre viaţă.
„Prin Sfânta Taină a Botezului, ne-am dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptelui lui, şi ne-am îmbrăcat în cel nou, care se înnoieşte după chipul Celui ce l-a zidit prin dreaptă credinţă şi fapte bune mântuitoare” (Colos. 3, 9-10).

Nimeni nu se poate numi creştin ortodox fără a experimenta personal prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat în taina credinţei, unită cu rugăciunea, participând la Sfânta Liturghie şi purtând cu el pacea izvorâtă din mormântul Învierii. Dumnezeu Omul Hristos, este Cel ce vine spre noi, voieşte „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Tim. 2, 4), coboară în iadul zilelor noastre, prezent mai mult ca niciodată în istoria lumii, ne invită să-l recunoaştem şi să-L descoperim, aşa cum L-au cunoscut cei doi ucenici la taina împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Său: „Inima lor rece pe calea către Emaus a devenit arzătoare în faţa vieţii care îi însoţea pătrunzând în taina gustării spre viaţă şi nemurire” (Luca 24, 16).

Ce sens mai are tot progresul lumii, televizorul, computerul, informaţia agresivă şi perversă, fără credinţa în Înviere? Noaptea Învierii antrenează şi mărturiseşte viaţa: Hristos a înviat! Pentru aceasta trăim, existăm, noi nu credem numai pe baza mărturisirii istorice ale altora, ci avem convingerea că El a înviat, iar împărtăşindu-ne din El, izvorul vieţii, mărturisim viaţa şi puterea ei.

Sărbătoarea aceasta mare şi fără egal, Paştile Domnului, îl face pe fiecare creştin să intre întru bucuria Domnului Său: „Cu dor am dorit să manânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima mea” (Luca 22, 15). Cel Înviat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos este aici şi bate la uşa sufletelor noastre: „Iată, Eu stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20). „Cel uitat, cu ochii plini de durere, părăsire şi suferinţă să se bucure, căci Învierea Domnului îi aduce lumina cea veşnică şi nepieritoare. 

Noi aşteptăm un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3, 13); dacă am înviat din păcat prin taina sfintei pocăinţe care presupune înnoire şi schimbare, atunci când Domnul se va arăta venind cu putere multă, „atunci şi noi împreună cu El ne vom arăta întru slavă” (Colos. 3, 14), „Dumnezeul nostru strălucit va veni” (Ps. 49, 3), Judecător al celor vii, care au umblat pe calea cea strâmtă şi cu chinuri, toţi care au purtat crucea ca jugul „vor străluci ca soarele“ (Matei 13,43); călcând cu moartea Lui, moartea noastră, ne cheamă astăzi la curăţirea inimilor, prin trăirea tainei Învierii şi a împlinirii binelui.

Nu ne temem de moarte, ci având credinţa în Înviere, mărturisim lumina şi ne îmbrăcăm cu veşmintele omului înviat. „De ce ne temem? Spuneţi-mi! Nu auziţi Cuvântul Domnului care zice: Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului, şi de s-ar împotrivi întregul univers, eu am acest Cuvânt: Iată, zidul meu de apărare, ajutorul meu. Hristos a înviat, este cu mine şi cu noi toţi, de cine ne vom teme?” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia înainte de exil. Patrologia Graeca, col. 1-2).
În lumina Învierii, aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, cerul cel nou şi pământul cel nou.

Hristos a înviat!

Către El, Dumnezeul cel veşnic înviat din morţi, fierbinte, mereu rugător şi doritor de mântuirea noastră, a tuturor!

Corneliu, Episcopul Huşilor.